Sandu: Piţurcă va fi cel mai bine plătit antrenor din România

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, joi, la sport.ro, că selecţionerul Victor Piţurcă va fi cel mai bine plătit antrenor din România, fiind posibil ca în doi ani veniturile sale de la federaţie să depăşească un milion de euro.

2 afișări
Imaginea articolului Sandu: Piţurcă va fi cel mai bine plătit antrenor din România

Sandu: Piţurcă va fi cel mai bine plătit antrenor din România

Sandu a precizat că salariul selecţionerului va creşte, contractul urmând să fie semnat în curând: "Va fi cel mai mare salariu al unui antrenor din România, vor fi premieri consistente, indemnizaţii de meci destul de bune, astfel că în doi ani va depăşi milionul. Piţurcă e antrenorul anului. La echipele de club, l-aş nominaliza pe Dan Petrescu", a spus şeful FRF.

Sandu a menţionat că se gândeşte la două puncte câştigate de România în grupa cu Italia, Franţa şi Olanda la Euro-2008, iar orice punct în plus ar fi un bonus. El crede că un loc şase ar fi onorant. Mircea Sandu a spus că va propune în Comitetul Executiv al UEFA ca echipele care au jucat într-o grupă preliminară să nu se mai întâlnească în faza grupelor şi la turneul final.

El a adăugat că ar fi frumos ca Gigi Becali şi Gheorghe Hagi să se întâlnească şi să-şi spună bărbăteşte ce au de spus. "Vreau ca Hagi să reintre în circuitul antrenorilor. Eu ce să-i ofer la FRF? La tineret nu cred că e înântat să lucreze, el vrea la o echipă de club", a adăugat preşedintele FRF.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici