Sandu: Trebuie să respectăm regulile jocului, altfel se vor lua măsuri împotriva fotbalului românesc

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a declarat, joi seară, că forul pe care îl conduce trebuie să respecte "regulile jocului", referitor la cazul Eugen Baciu, deoarece în caz contrar se vor lua măsuri împotriva fotbalului românesc, informează prosport.ro.

198 afișări
Imaginea articolului Sandu: Trebuie să respectăm regulile jocului, altfel se vor lua măsuri împotriva fotbalului românesc

Mircea Sandu (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto)

"L-am sunat pe Sechelariu pentru că mi s-a părut absurd să spună că am fost mână în mână cu Gigi Becali. Nu i-am cerut scuze, nu aveam de ce. Noi suntem afiliaţi la FIFA, suntem între membrii fondatori ai UEFA, deci noi suntem obligaţi să respectăm regulile jocului. Dacă nu le respectăm, se vor lua măsuri împotriva fotbalului românesc. Lucrurile sunt foarte clar stipulate: ori va înscrieţi în propriile statute obligativitatea celor ce ne-au dat ei, ori jucaţi în altă parte. Eu pot să vă spun că suntem în pericol. Nu pot să mint aşa cum îşi permit anumiţi ziarişti. Eu pot doar să vă spun care va fi rezultatul final. Comisia Naţională de Soluţionare a Litiigilor este compusă din AFAN şi din federaţie şi ligă. Acesta nu poate fi un Tribunal Arbitral. Dacă TAS a dat altă decizie, înseamnă că cei de la Comisie au greşit. Experienţa celor de la TAS este mult mai mare decât în România. Se poate să fi greşit şi TAS-ul, doar că nu avem ce face. Sunt doar două posibilităţi, fie pun în aplicare şi încalc regulile, fie nu pun în aplicare şi suportăm consecinţele", a declarat Mircea Sandu la Digi Sport.

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a afirmat la Sport.ro că şi-ar dori ca finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, să aibă dreptate în acest caz. "Nu vreau să comentez, dar se va porni o avalanşă din partea UEFA şi FIFA. LPF respectă statutul Ligii care este adaptat. Dacă TAS-ul nu este legal nu este treaba mea, mi-aş dori din totul sufletul să aibă dreptate Gigi Becali. Nu vreau să intru într-o polemică cu nimeni, nu am studii juridice aşa că nu pot să mă pronunţ", a spus Dumitru Dragomir.

Fostul patron al FCM Bacău, Dumitru Sechelariu, a declarat că Steaua trebuie să plătească până luni cei 840.000 de euro, conform deciziei TAS în cazul Eugen Baciu, în caz contrar urmând să fie depunctată la fiecare etapă cu trei puncte de Liga Profesionistă de Fotbal. "Steaua trebuie să plătească imediat. În contract scrie că trebuie să i se ia trei puncte la fiecare etapă dacă nu plăteşte, e sub semnătură dumnealui (n.r. - Gigi Becali). Luni are etapă, dacă nu-mi dă banii, liga profesionistă - şi de data asta are de-a face cu Mitică Dragomir - e obligată să o depuncteze. Şi o depunctează până pleacă lângă Mititelu în liga a doua", a spus Sechelariu, la GspTV.

O clauză din înţelegerea încheiată între Steaua şi FCM Bacău (pe vremea când clubul era deţinut de Dumitru Sechelariu), prinvind transferul fundaşului Eugen Baciu, prevede că formaţia bucureşteană trebuie să plătească 800.000 de euro grupării băcăuane dacă jucătorul devine liber de contract, aşa cum s-a întâmplat după şapte ani de contract cu Steaua. Jucătorul şi-a încheiat contractul cu Steaua în 2011 şi s-a întors la Bacău. Comisiile sportive interne au dat dreptate Stelei, dar băcăuanii s-au adresat la TAS, unde au avut câştig de cauză. La cei 800.000 de euro se adaugă 40.000 de euro penalităţi.

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că Federaţia Română de Fotbal nu poate pune în aplicare decizia TAS în cazul transferului fundaşului Eugen Baciu, întrucât tribunalul sportiv internaţional nu este recunoscut de legislaţia românească. Gigi Becali mai crede că decizia judecătorilor de la TAS a fost luată în urma unui act de corupţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici