Sandu: Vom face inaugurarea cu Franţa. E posibil ca pe 10 august să jucăm cu Uzbekistan în Austria

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat că inaugurarea Arenei Naţionale se va face la meciul cu Franţa, din preliminariile Euro-2012, ca urmare a anulării meciului amical cu Argentina, iar în 10 august naţionala României ar putea să joace cu Uzbekistan.

131 afișări
Imaginea articolului Sandu: Vom face inaugurarea cu Franţa. E posibil ca pe 10 august să jucăm cu Uzbekistan în Austria

Mircea Sandu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Argentinienii ne-au răspuns că ne propun o altă dată FIFA, voi informa Comitetul Executiv de marţi, dar n-ar trebui să acceptăm. Vom face inaugurarea stadionului la meciul cu Franţa. Pentru 10 am avut o discuţie cu Piţurcă, este posibil să jucăm cu Uzbekistan, în Austria", a declarat Sandu, informează Sport.ro.

Preşedintele FRF a menţionat că va propune Comitetului Executiv ca forul fotbalistic român să ceară daune de peste două milioane de euro federaţiei din Argentina pentru anularea acestui meci.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, vineri, că a fost informată de forul de la Buenos Aires de anularea meciului amical dintre România şi Argentina, programat la 10 august, cu ocazia inaugurării Arenei Naţionale. Sursa citată precizează că decizia AFA este unilaterală şi abuzivă şi reafirmă faptul că FRF va solicita în compensaţie daune materiale şi morale substanţiale.

Federaţia Argentiniană de Fotbal anunţase, pe site-ul său oficial, încă de luni suspendarea meciului cu România, după demiterea selecţionerului Sergio Batista. Partida amicală România - Argentina era programată la 10 august, de la ora 21.45, la inaugurarea Arenei Naţionale.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a organizat, marţi, o conferinţă de presă, în care a declarat că i-a trimis omologului său din fruntea AFA, Julio Grondona, care este şi vicepreşedinte al FIFA, o scrisoare în care-l avertiza că forul român va cere daune substanţiale dacă meciul din 10 august va fi anulat din vina argentinienilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici