Săpunaru: Acesta este cel mai bun sezon din cariera mea

Fundaşul român al echipei FC Porto, Cristian Săpunaru, a declarat, miercuri, că acesta este cel mai bun sezon al său, precizând totodată că evoluează la cea mai bună formaţie din cariera sa, informează Mais Futebol.

17 afișări
Imaginea articolului Săpunaru: Acesta este cel mai bun sezon din cariera mea

Săpunaru: Acesta este cel mai bun sezon din cariera mea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Joc la cea mai bună echipă din cariera mea şi acesta este cel mai bun sezon al meu. Am început mai bine decât anul trecut şi asta e bine", a spus Săpunaru.

Internaţionalul român crede că formaţia sa este favorită în meciul cu Sporting Lisabona, din etapa a XII-a a campionatului Portugaliei, şi spune că o victorie în această partidă îi va apropia de titlu pe elevii tehnicianului Andre Villas Boas.

"FC Porto este în acest moment favorită în meciul cu Sporting. Va fi un joc dificil, dar dacă vom câştiga, vom fi mai aproape de titlu. Nu putem spune că acest meci este mai important decât altele şi vom merge pe stadionul Alvalade pentru a câştiga", a afirmat jucătorul în vârstă de 26 de ani.

Cu privire la faptul că mijlocaşul lui FC Porto, Joao Moutinho, fost căpitan la Sporting Lisabona, ar putea fi primit cu ostilitate pe Alvalade, Săpunaru a afirmat: "Moutinho este un mare jucător, iar FC Porto a făcut o afacere bună cu achiziţonarea sa. Probabil că va fi primit cu ostilitate, dar sper să-i auzim mai tare pe susţinătorii noşti. Ce fac fanii lui Sporting nu ne interesează".

Partida Sporting Lisabona - FC Porto, din etapa a XII-a a campionatului Portugaliei, se va disputa sâmbătă, de la ora 23.15.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici