Săpunaru, campion în Portugalia cu FC Porto

Formaţia FC Porto, la care evoluează Cristian Săpunaru, a câştigat, duminică, pentru a patra oară consecutiv campionatul Portugaliei, în urma victoriei, cu scorul de 1-0, din meciul de pe teren propriu cu Nacional Madeira, din etapa a XXVIII-a, informează AFP.

1 afișare

Unicul gol al partidei a fost marcat de Bruno Alves, în minutul 48.

La echipa campioană, Săpunaru a intrat pe teren în minutul 73, în locul lui Fucile.

Acesta este al 24-lea titlu de campioană al formaţiei FC Porto, care, cu două etape înainte de finalul sezonului, are 66 de puncte, cu şase mai multe decât Sporting Lisabona, echipă faţă de care are avantajul unui golaveraj mai bun. Echipa lui Săpunaru a înregistrat, duminică, al 21-lea rezultat pozitiv şi a 8-a victorie consecutivă.

Jesualdo Ferreira a devenit, de asemenea, primul antrenor portughez care a obţinut titlul pentru a treia oară consecutiv.

FC Porto ar putea reuşi eventul în acest an, în cazul în care, la 31 mai, se va impune în finala Cupei Portugaliei, cu Pacos Ferreira.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici