Sdrobiş: Fotbalul românesc se va dilua dacă străinii nu vor avea restricţii în campionatul intern

Fostul manager general al echipei Jiul Petroşani, Ioan Sdrobiş, declarat, miercuri, că fotbalul românesc se va dilua dacă străinii nu vor avea restricţii în campionatul intern.

11 afișări
Imaginea articolului Sdrobiş: Fotbalul românesc se va dilua dacă străinii nu vor avea restricţii în campionatul intern

Sdrobiş: Fotbalul românesc se va dilua dacă străinii nu vor avea restricţii în campionatul intern (Imagine: Mediafax Foto)

"Fotbalul din România se va dilua atât timp cât cei care ne conduc nu vor pune restricţii la străini. În campionatul nostru nu trebuie să fie mai mult de trei străini în echipă şi cinci în lot, altfel lucrurile se vor agrava. Vom călca pe urmele Angliei care nu se mai califică nicăieri de când a făcut implantul cu jucători din afară. Nu Piţurcă este de vină. Păi, el ce să facă, săracul, dacă nu are marfă", a spus Sdrobiş.

Reprezentativa României a debutat cu un eşec în campania de calificare la Cupa Mondială din 2010, fiind învinsă, sâmbătă, cu scorul de 3-0 (1-0), de selecţionata Lituaniei, în primul meci din grupa a 7-a a preliminariilor, disputat pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu, din Cluj-Napoca. În al doilea meci, România va întâlni, miercuri, în deplasare, reprezentativa Insulelor Feroe.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici