Sdrobiş, suspendat cinci etape pentru declaraţii calomnioase la adresa lui Lăcătuş

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal (FRF) l-a sancţionat pe managerul clubului Jiul Petroşani, Ioan Sdrobiş, cu cinci etape de suspendare şi cu o penalitate de 1.500 de lei pentru declaraţii calomnioase la adresa antrenorului stelist Marius Lăcătuş, informează site-ul oficial al FRF.

9 afișări
Imaginea articolului Sdrobiş, suspendat cinci etape pentru declaraţii calomnioase la adresa lui Lăcătuş

Sdrobiş suspendat cinci etape pentru declaraţii calomnioase la adresa lui Lăcătuş

Managerul clubului Jiul Petroşani, Ioan Sdrobiş, a declarat, marţi, că este dezamăgit de antrenorul stelist Marius Lăcătuş, care s-a plâns "la părinţi", iar Comisia de Disciplină l-a suspendat cinci etape din această cauză.

"Am crezut că Marius Lăcătuş este bărbat, dar s-a dus repede să se plângă la părinţi. Putea şi el să-mi dea o replică. Îmi pare rău, dar acesta este adevărul. Badea i-a salvat scăunelul de sub fund în minutul 92, când nu-l mai avea şi i l-a pus la loc. Mai în glumă, Lăcătuş ar trebui să-mi dea acum jumătate din contractul lui la Steaua pentru că elevul meu l-a salvat", a spus Sdrobiş.

Ioan Sdrobiş l-a criticat pe antrenorul formaţiei Steaua, Marius Lăcătuş, că nu îl foloseşte pe atacantul Vali Badea, jucător care a înscris, luna trecută, golul victoriei formaţiei "roş-albaste" în meciul cu UTA, după ce a fost trimis pe teren în repriza a doua.

"L-au chinuit pe Badea la Steaua ca pe Hristos. Prin curte, Marius Lăcătuş, un mare jucător, dar de care mă îndoiesc ca antrenor, nici măcar nu-i răspundea la salut", a spus Sdrobiş după meciul Steaua - UTA, scor 2-1, în care Badea a marcat golul victoriei, numindu-l "marionetă" pe tehnicianul stelist.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici