"Secundul" Dorian Gugu va pregăti echipa Pandurii pentru meciul cu Oţelul din Cupa Ligii

Antrenorul secund Dorian Gugu a condus şedinţa de pregătire de luni a echipei Pandurii Târgu Jiu şi va asigura interimatul pentru meciul cu Oţelul Galaţi, din sferturile de finală ale Cupei Ligii, după ce tehnicianul Petre Grigoraş şi-a reziliat contractul, informează site-ul oficial al gorjenilor.

88 afișări
Imaginea articolului "Secundul" Dorian Gugu va pregăti echipa Pandurii pentru meciul cu Oţelul din Cupa Ligii

"Secundul" Dorian Gugu va pregăti echipa Pandurii pentru meciul cu Oţelul din Cupa Ligii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Echipa a reluat antrenamentele în vederea ultimei partide oficiale din acest an, meciul din sferturile de finală ale Cupei Ligii. Antrenamentul a fost condus de antrenorul secund Dorian Gugu, acesta urmând să se ocupe de pregătirea echipei după ce ieri antrenorul Petre Grigoraş a reziliat contractul cu clubul Pandurii. Împreună cu antrenorul Petre Grigoraş au reziliat contractele şi antrenorii din echipa tehnică cu care tehnicianul a pregătit Pandurii Târgu Jiu în acest sezon, Marian Dinu, Dan Moţei şi Gheorghe Avram", a anunţat sursa citată.

Petre Grigoraş a preluat conducerea tehnică a formaţiei gorjene, la 25 aprilie, de la Cristian Pustai, cel care îi succedase la finalul mandatului precedent. Grigoraş a mai condus Pandurii Târgu Jiu între 4 octombrie 2010 şi 15 ianuarie 2013.

La finalul turului campionatului, Pandurii Târgu Jiu se află pe locul 12 în clasamentul Ligii I, cu 18 puncte.

Echipa Pandurii va mai juca în acest an un meci, cu Oţelul Galaţi, vineri, pe teren propriu, de la ora 20.00, în sferturile de finală ale Cupei Ligii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici