Semifinalele Ligii Campionilor: Buducnost aşteaptă să îşi afle adversara, Oltchim întâlneşte pe Gyor

Echipa Buducnost Podgorica aşteaptă ultima etapă a grupelor Ligii Campionilor pentru a-şi cunoaşte adversara din semifinalele competiţiei, fază în care Oltchim Râmnicu Vâlcea va juca împotriva formaţiei ungare Gyor ETO.

382 afișări
Imaginea articolului Semifinalele Ligii Campionilor: Buducnost aşteaptă să îşi afle adversara, Oltchim întâlneşte pe Gyor

Semifinalele Ligii Campionilor: Buducnost aşteaptă să îşi afle adversara, Oltchim întâlneşte pe Gyor

Rezultatele din etapa a V-a a grupelor, înregistrate duminică, sunt următoarele: Oltchim - Krim Ljubljana 30-26 şi Buducnost - Metz 32-26 (grupa 2), respectiv Larvik - FC Midtjylland 20-27 şi Gyor ETO - Itxako Navarra 25-25 (grupa 1).

După cinci etape derulate în faza grupelor, clasamentul este următorul:

Grupa 1

1. Gyor 9 puncte (calificată în semifinale), 2. FC Midtjylland 4 puncte, 3. Larvik HK 4 puncte, 4. Itxako 3 puncte.

Grupa 2

1. Buducnost 10 puncte (calificată în semifinale), 2. Oltchim 7 puncte (calificată în semifinale), 3. Krim 2 puncte, 4. Metz 1 punct.

Potrivit regulamentului, primele două clasate vor juca în semifinale, astfel Oltchim se va duela cu Gyor, iar Buducnost aşteaptă ultima etapă pentru a-şi cunoaşte adversara, între FC Midtjylland şi Larvik.

Campioana României va juca partida tur pe teren propriu, în 31 martie sau 1 aprilie, iar cea retur în Ungaria, în 7 sau 8 aprilie.

În cele cinci etape disputate în grupa a 2-a, Oltchim a înregistrat rezultatele: cu Krim Ljubljana 35-21 şi 30-26, cu Metz Handball 30-21 şi 26-26 şi cu Buducnost 24-34.

În ultima etapă sunt programate confruntările Krim - Metz (10 martie), respectiv Buducnost - Oltchim (11 martie).

La ultima semifinală jucată de Oltchim, în 2010, echipa vâlceană a eliminat chiar echipa ungară Gyor ETO. Obiectivul sezonului pentru formaţia antrenată de Radu Voina este jucarea finalei, fază pe care a atins-o acum două sezoane. Trofeul este deţinut de Larvik HK (Norvegia).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici