Sepp Blatter, acuzat de hărţuire sexuală. Cum se apără fostul preşedinte al FIFA

Hope Solo, fostul portar al echipei feminine de fotbal a Statelor Unite, a lansat acuzaţii de hărţuire sexuală la adresa fostului preşedinte al FIFA, Sepp Blatter (81 de ani). În vârstă de 36 de ani, Solo susţine că elveţianul i-a pus mâna pe fund în timpul unei gale FIFA, scrie USA Today.

900 afișări
Imaginea articolului Sepp Blatter, acuzat de hărţuire sexuală. Cum se apără fostul preşedinte al FIFA

Sepp Blatter, acuzat de hărţuire sexuală

Evenimentul ar fi avut loc, conform americancei, la Gala FIFA din 2013, în care a fost acordat Balonul de Aur pentru anul 2012, trecut în contul lui Lionel Messi. Blatter ar fi făcut gestul înainte de a urca pe scenă (alături de colegele din echipa naţională, campioană olimpică la Londra), la ceremonia în care erau acordate premiile pentru performanţele realizate în 2012.

”Sepp Blatter m-a luat de fund. Eram la gala Balonului de Aur, chiar înainte să merg pe scenă. Am rămas şocată. M-am adunat rapid ca să pot să-mi prezint colegele. Mi-am mutat concentrarea apoi complet pe Abby (n.r. - Abby Wambach, cea care a fost declarată jucătoarea anului)”, a declarat Hope Solo.

”Timp de mai mulţi ani, în trecut, jucătoarele se întâlneau şi apoi se măritau cu antrenorii din colegiu, ceea ce, evident, un antrenor nu ar trebui să facă, mai ales cu o tănără jucătoare. Şi am văzut asta întâmplându-se nu doar cu antrenorii, ci şi cu alţi preparatori, doctori sau ofiţeri de presă.

Sunt foarte dezamăgită de femeile din sportul mondial care nu au vorbit... Mi-aş fi dorit ca mai multe să o facă, mai ales din fotbal, şi să vorbească despre experienţe, pentru că unii dintre acei oameni încă lucrează în domeniu”, a mai spus Hope Solo, pentru Expresso.

Fostul preşedinte al FIFA a răspuns acuzaţiilor aduse de Hope Solo printr-un purtător de cuvânt: ”Sunt ridicole” a spus acesta.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici