Sepsi: Trebuie să arătăm că suntem încă o echipă de prima ligă

Jucătorul Politehnicii Timişoara, Laszlo Sepsi, a declarat că Gaz Metan Mediaş, adversara din sferturile de finală ale Cupei României, este o echipă foarte bună, dar timişorenii trebuie să arate că meritau să rămână în Liga I.

96 afișări
Imaginea articolului Sepsi: Trebuie să arătăm că suntem încă o echipă de prima ligă

Laszlo Sepsi (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax foto)

Adversarul de la începutul lunii decembrie este chiar echipa la care Laszlo Sepsi a debutat ca fotbalist profesionist. "Am picat cu o echipă bună, toţi posibilii adversari sunt echipe valoroase. Cu Gaz Metan tot timpul am avut meciuri grele pe teren propriu, dar suntem bucuroşi că jucăm în faţa propriilor suporteri. Nici nu poţi să alegi dintre echipele care erau în urnă, nu poţi să zici că era mai bine cu una decât cu alta. După ce am eliminat Steaua, toată lumea ne va trata altfel. Vrem să ajungem mai sus, dar trebuie să arătăm în teren că suntem încă o echipă de prima ligă", a declarat fundaşul stânga al echipei bănăţene.

El a precizat că timişorenii îşi doresc foarte mult să ajungă în finală. "Mediaşul joacă un fotbal frumos, dar pe noi ne motivează faptul că am ajuns până aici în Cupă şi faptul că ne dorim foarte mult să ajungem în finală. Poate fi un impediment faptul că Liga 2 se încheie cu 10 zile înainte de acest meci, dar poate fi şi un avantaj, avem mai mult timp să ne pregătim. Până la acel meci mai avem două meciuri şi avem nevoie de cele şase puncte pentru o vacanţă mai liniştită", a mai spus Laszlo Sepsi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici