Serie A, aproape de grevă. Negocierile dintre preşedinţi şi jucători, în impas

Preşedinţii cluburilor au refuzat propunerea Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC) în conflictul cu sindicatul jucătorilor (AIC) privind o nouă convenţie colectivă de muncă, ceea ce ar putea antrena producerea unei greve în prima etapă a campionatului, sâmbătă şi duminică.

47 afișări
Imaginea articolului Serie A, aproape de grevă. Negocierile dintre preşedinţi şi jucători, în impas

Serie A, aproape de grevă. Negocierile dintre preşedinţi şi jucători, în impas (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Miercuri, noi am precizat care sunt condiţiile precise privind reînnoirea convenţiei colective", a declarat preşedintele ligii profesionisite (Lega Calcio), Maurizio Beretta, în cadrul unei conferinţe de presă.

Conducătorul FIGC, Giancarlo Abete, a propus constituirea unui fond de garantare de 20 de milioane de euro de către federaţie pentru perioada 2011-2013, "în vederea rezolvării eventualelor litigii privind contribuţia de solidaritate".

Subiectul conflictului îl reprezintă taxa de solidaritate (un impozit extraordinar). Conducătorii vor ca jucătorii să plătească această taxă, în timp ce fotbaliştii nu sunt de acord ca doar ei să fie singurii angajaţi din Italia care să achite impozitul şi aşteaptă o lege care să reglementeze această taxă.

Un alt punct litigios este reprezentat de faptul că jucătorii refuză să se antreneze separat, atunci când clubul doreşte să renunţe la serviciile lor şi se opun dispoziţiilor de a li se diminua veniturile în ultimul an de contract.

Sindicatul jucătorilor nu a anunţat oficial iniţierea unei greve, însă a recunoscut, joi dimineaţă, că situaţia se află "într-un impas".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici