Prima pagină » Sport » Simona Halep s-a calificat în turul doi la Wimbledon

Simona Halep s-a calificat în turul doi la Wimbledon

Jucătoarea Simona Halep, locul 58 WTA, s-a calificat, marţi, în turul doi la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.
21 iun. 2011, 15:19, Sport

Halep, care anul trecut a participat pe tabloul de senioare de la Wimbledon, a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-1, 6-2, pe Bojana Jovanovski (Serbia), poziţia 50 în ierarhia mondială.

În turul doi, Simona Halep o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Aravane Rezai (Franţa), locul 61 WTA, şi Serena Williams (SUA), cap de serie numărul 7 şi poziţia 25 în clasamentul mondial.

Pentru calificarea în turul doi la Wimbledon, Halep va încasa 20.125 de lire sterline.

România mai este reprezentată în primul tur de la Wimbledon de Irina-Camelia Begu pe tabloul feminin şi de Victor Hănescu pe tabloul masculin. În turul doi s-au calificat Alexandra Dulgheru şi Monica Niculescu.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Rețeta secretă de șnițele a lui Cătălin Scărlătescu. Care este ingredientul care le dublează savoarea
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după aproape 32.000 km. Cât cere pe modelul chinezesc
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia