Simona Halep se menţine pe locul 3 WTA. Ce locuri ocupă celelalte sportive românce

Jucătoarea Simona Halep, finalistă săptămâna trecută la Montreal, se menţine pe locul 3 în clasamentul WTA, cu 5.546 de puncte, dar s-a apropiat de poziţia secundă deţinută de rusoaica Maria Şarapova, conform ierarhiei ce a fost dată publicităţii luni, informează site-ul wtatennis.com.

4538 afişări
Imaginea articolului Simona Halep se menţine pe locul 3 WTA. Ce locuri ocupă celelalte sportive românce

Simona Halep se menţine pe locul 3 WTA. Ce locuri ocupă celelalte sportive românce (Imagine: HEPTA)

Irina-Camelia Begu a urcat de pe locul 30 pe 28, cea mai bună clasare din carieră, ea având 1.587 de puncte. Monica Niculescu a coborât de pe 36 pe 37, cu 1.335 de puncte, Alexandra Dulgheru a coborât de pe 49 pe 52 (1.036 de puncte), iar Andreea Mitu se menţine pe 74 (780 de puncte).

În top 200 se mai află Patricia Maria Ţig - urcare de pe locul 116 pe 115, cu 509 puncte, Sorana Cîrstea - urcare de pe 178 pe 170, cu 298 de puncte, şi Ana Bogdan - coborâre de pe 177 pe 184, cu 274 de puncte.

La dublu, Irina-Camelia Begu a urcat de pe locul 58 pe 47, cu 1.580 de puncte, şi a devenit cea mai bine clasată jucătoare din România. În Top 100 se mai află Monica Niculescu, care a coborât de pe 50 pe 51, cu 1.530 de puncte, şi Raluca Olaru, care a urcat de pe locul 63 pe 54, cu 1.470 de puncte.

Primele zece poziţii în clasamentul de simplu WTA sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Serena Williams (SUA) 11.821 puncte

2. Maria Şarapova (Rusia) 6.036

3. Simona Halep (România) 5.546

4. Petra Kvitova (Cehia) 4.995

5. Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.735

6. Lucie Safarova (Cehia) 3.361

7. Karolina Pliskova (Cehia) 3.335

8. Garbine Muguruza (Spania) 3.315

9. Ana Ivanovici (Serbia) 3.311

10. Carla Suarez Navarro (Spania) 3.190.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici