Simularea accesului publicului pe Arena Naţională va avea loc la 2 august

Simularea accesului publicului pe Arena Naţională, care va fi inaugurată cu ocazia partidei amicale dintre selecţionatele României şi Argentinei, va avea loc la 2 august, informează, luni, site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

399 afișări
Imaginea articolului Simularea accesului publicului pe Arena Naţională va avea loc la 2 august

Simularea accesului publicului pe Arena Naţională va avea loc la 2 august (Imagine: Theodor Pana/Mediafax Foto)

"În vederea unei cât mai bune informări a suporterilor care vor fi prezenţi la meciul amical România - Argentina, marcând inaugurarea Naţional Arena din Bucureşti la data de 10 august, îi invităm pe toţi reprezentanţii mass-media interesaţi să ia parte la simularea accesului publicului în incinta stadionului. Această acţiune de anvergură este programată în ziua de 2 august, la ora 10.00, întâlnirea cu presa având loc cu un sfert de oră mai devreme, pe platoul din faţa Tribunei a II-a", se menţionează pe site-ul citat.

Noul stadion care va purta denumirea de Arena Naţională va fi inaugurat la 10 august cu ocazia partidei amicale dintre primele reprezentative ale României şi Argentinei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici