Sorana Cîrstea e în finală la turneul Challenger pe zgură de la Reus, Spania

Sorana Cîrstea (41 WTA), racheta numărul 3, momentan, a tenisului feminin românesc, a reuşit sâmbătă să se califice în finala turneului de categorie Challenger de la Reus (Spania), învingând în semifinală pe americana Lauren Davis (56 WTA).

702 afișări
Imaginea articolului Sorana Cîrstea e în finală la turneul Challenger pe zgură de la Reus, Spania

Favorita numărul doi a competiţiei spaniole a obţinut victoria în două seturi, cu 6-4, 7-5, după o oră şi 41 de minute de joc.

Cîrrstea ajunge astfel în finală fără să fi ierdut vreun set la Reus şi o va întâlni în ultimul act pe americana Elizabeth Mandlik (147 WTA), fiind favorită certă în faţa tinerei de 21 de ani pe care nu a mai întâlnit-o niciodată în circuit.

Dacă va câştiga finala, Cîrstea va trece pe locul 34 în topul mondial, foarte aproape de locul 30, loc pe care se va afla începând de luni Simona Halep.

Românca a început mai greu meciul cu Davis, fiind condusă cu 2-4, după ce şi-a cedat serviciul chiar în primul game. Ea a revenit apoi cu 4 game-uri consecutive câştigate, pentru 6-4 în primul set.

În setul doi a salvat 3 mingi de break în game-ul 3 dar şi-a pierdut game-ul pe serviciu, americana având din nou 2-4.

Scenariul s-a repetat, Cîrstea revenind cu 3 game-uri câştigate, pentru 5-4 şi două mingi de break şi meci ratate, într-un al zecelea game disputat.

De la 5-5, românca a ridicat nivelul de joc şi a închis meciul cu un 7-5 şi cu un break la a treia minge de meci.

Finala se joacă duminică de la ora 15.00.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici