Sorin Boca: Luăm trei puncte la Buzău şi suntem în grafic

Preşedintele clubului Politehnica Iaşi, Sorin Boca, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că jucătorii antrenaţi de Ionuţ Popa trebuie să obţină toate cele trei puncte în partida cu Gloria Buzău pentru a fi în grafic.

19 afișări
Imaginea articolului Sorin Boca: Luăm trei puncte la Buzău şi suntem în grafic

Sorin Boca: Luăm trei puncte la Buzău şi suntem în grafic (Imagine: Mediafax Foto)

"Înaintea partidei cu CS Otopeni, ne-am propus să obţinem şase puncte în ultimele trei partide. Am luat trei puncte cu Otopeniul şi acum trebuie să luăm trei puncte la Buzău pentru a fi în grafic. Vreau o victorie la Buzău pentru a putea aborda cu un moral bun ultimul meci din acest tur de campionat, cu Rapid, pe teren propriu. Sunt convins că şi gazdele vor toate cele trei puncte, însă eu cred că noi putem să câştigăm la Buzău", a declarat Sorin Boca.

Sorin Boca a mai spus că formaţia ieşeană va fi susţinută la Buzău de aproximativ 70 de suporteri: "Avem foarte mare nevoie de sprijinul fanilor noştri la partida de la Buzău şi tocmai de aceea am luat decizia de a le pune la dispoziţie un autocar şi un microbuz, care vor pleca spre Buzău în ziua meciului, din faţa Sălii Sporturilor. Vom miza pe sprijinul a aproximativ 70 de suporteri. Echipa a plecat astăzi spre Buzău, cu autocarul, urmând să revină în Iaşi imediat după joc".

Partida Gloria Buzău-Politehnica Iaşi, din cadrul etapei a XVI-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 17.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici