Spaletti, confirmat în funcţia de tehnician al echipei AS Roma

Tehnicianul echipei AS Roma, Luciano Spalletti, a primit asigurări că postul său nu este în pericol de preşedintele clubului, Rosella Sensi, a anunţat antrenorul vicecampioanei Italiei într-o conferinţă de presă ce a avut loc marţi.

15 afișări
Imaginea articolului Spaletti, confirmat în funcţia de tehnician al echipei AS Roma

Spaletti,confirmat în funcţia de tehnician al echipei AS Roma

Antrenorul şi preşedintele clubului s-au întâlnit, marţi, pentru a discuta despre situaţia dezastruoasă a echipei din acest sezon, AS Roma aflându-se în prezent doar pe poziţia a 14-a în clasamentul din Serie A.

"Ca de fiecare dată, Rosella a fost foarte amabilă şi a încercat să-mi transmită încrederea sa, astfel încât să avem forţa să ieşim din această pasă proastă. De fiecare dacă îmi face plăcere să o întâlnesc. Niciodată nu mi-a trecut prim minte să plec pentru că îmi place enorm această muncă. Dacă într-o zi nu voi mai iubi această meserie, atunci cu siguranţă voi pleca. Dar dacă clubul îmi cere demisia, atunci este cu totul altă poveste", a precizat Spaletti.

Formaţia AS Roma va susţine următorul meci din Serie A, miercuri, de la ora 21.30, pe teren propriu, în faţa echipei Sampdoria, în etapa a IX-a a campionatului Italiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici