Spania a câştigat pentru a cincea oară Cupa Davis

Spania a câştigat pentru a cincea oară în istorie Cupa Davis, învingând Argentina în finala de la Sevilla, ca urmare a victoriei lui Rafael Nadal, duminică, în al patrulea meci al întâlnirii, scor 1-6, 6-4, 6-1, 7-6 (7/0) cu Juan Martin Del Potro, informează AFP.

155 afișări
Imaginea articolului Spania a câştigat pentru a cincea oară Cupa Davis

Spania a câştigat pentru a cincea oară Cupa Davis (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Spaniolii s-au impus cu scorul general de 3-1, după ce vineri Nadal l-a învins pe Juan Monaco (6-1, 6-1, 6-2) şi David Ferrer pe Juan Martin Del Potro (6-2, 6-7, 3-6, 6-4, 6-3), iar sâmbătă perechea argentiniană David Nalbandian/Eduardo Schwank a câştigat meciul cu cuplul spaniol Feliciano Lopez/Fernando Verdasco, scor 6-4, 6-2, 6-3.

Conform regulamentului Cupei Davis, al cincilea meci al întâlnirii nu se va disputa, deoarece nu mai are miză şi confruntarea dintre Nadal şi Del Potro a avut mai mult de trei seturi. Meciul lui Rafael Nadal cu Del Potro a durat patru ore şi opt minute.

Echipa Spaniei a mai câştigat Cupa Davis în 2000, 2004, 2008 şi 2009. În schimb, Argentina a pierdut toate cele patru finale în care a ajuns în Cupa Davis: 1981, 2006, 2008 şi 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici