Sprinterul jamaican Christopher Williams a fost suspendat doi ani pentru dopaj

Sprinterul jamaican Christopher Williams, vicecampion mondial în 2001, în proba de 200 metri, a fost suspendat doi ani, după ce a fost depistat pozitiv cu amfetamine, la o reuniune de atletism din Spania, în iulie 2009, a anunţat federaţia internaţională de profil (IAAF).

14 afișări
Imaginea articolului Sprinterul jamaican Christopher Williams a fost suspendat doi ani pentru dopaj

Sprinterul jamaican Christopher Williams a fost suspendat doi ani pentru dopaj (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Williams a afirmat, sâmbătă, în apărarea sa, că a luat somnifere şi a folosit un inhalator în drum spre Spania, înaintea reuniunii de atletism. El a precizat că a notat medicamentele folosite pe un formular pentru controlul antidoping.

Atletul s-a declarat dezamăgit de durata suspendării primite, în condiţiile în care substanţele folosite de el nu au fost steroizi. "Am zece ani de carieră şi dacă aş fi folosit substanţe pentru îmbunătăţirea performanţelor nu aş mai fi avut muşchi şi articulaţiile mele ar fi fost slăbite. S-a văzut acest lucru la mulţi atleţi", a precizat Williams.

Christopher Williams este al şaptelea atlet jamaican depistat pozitiv în decurs de aproximativ un an.

Yohan Blake, Lansford Spence, Marvin Anderson, Allodin Fothergil şi Sheri-Ann Brooks, depistaţi pozitiv cu un stimulent, în iunie 2009, la Campionatele de Atletism din Jamaica, au fost suspendaţi câte trei luni. Bobby-Gaye Wilkins, depistată pozitiv în martie, la Campionatele Mondiale în sală, este în aşteptarea unei sancţiuni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici