Steaua - Gloria Bistriţa, scor 4-0, în Liga I

Formaţia Steaua a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (3-0), echipa Gloria Bistriţa, într-un meci din etapa a XIII-a a Ligii I, în care Mihai Costea şi Raul Rusescu au înscris câte două goluri.

621 afișări
Imaginea articolului Steaua - Gloria Bistriţa, scor 4-0, în Liga I

Steaua - Gloria Bistriţa, scor 4-0, în Liga I (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

Mihai Costea a marcat în minutele 7 şi 29, iar Rusescu în minutele 24 şi 85.

1-0: Mihai Costea reia în plasă cu o lovitură de cap din patru metri, după o centrare a lui Bourceanu;

2-0: Acţiune personală a lui Adi Popa pe partea dreaptă, acesta îi pasează lui Rusescu, care înscrie cu un şut din prima de la 14 metri;

3-0: Acţiune pe centru a lui Chiricheş, care îi pasează prin spatele lui Cafasso lui Mihai Costea, iar acesta înscrie cu un şut de la 13 metri lateral dreapta;

4-0: Bourceanu centrează, iar Rusescu reia pe piept şi înscrie cu un şut plasat de la 8 metri.

Steaua: Tătăruşanu - Georgievski, Szukala, Chiricheş (Gardoş '46), Latovlevici - Bourceanu, Pintilii (Bălan '46) - Popa, Rusescu, M. Costea - Nikolici (Filip '69). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Gloria Bistriţa: Dolha - Traşcă, Năstase (Ionescu '46), Kanon, Cafasso (Reano '46) - Anton, Enescu - Ţârcă, Predescu, Ayza (Laio '70) - Braganca. Antrenor: Nicolae Manea.

Cartonaşe galbene: Braganca '80, Enescu '90+1.

Arbitri: Iulian Dima (central) - Ciprian Danşa, Marius Nicoară (asistenţi) - George Rădulescu (rezervă).

Observatori: Dan Berbecaru, Ionuţ Calancia.

La meci au asistat 7.163 de spectatori.

Pe banca Gloriei Bistriţa s-a aflat, la meciul de pe stadionul Steaua, şi preşedintele Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, care a fost jefuit vineri, în cartierul Panduri, de un bărbat care, după ce l-a agresat, i-a furat borseta şi a fugit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici