Steaua, în faţa Comisiei de Disciplină a UEFA, pentru nerespectarea regulamentului la Skopje

Comisia de Control şi Disciplină a UEFA va analiza, în şedinţa din 22 august, cazul echipei Steaua, care a închis şedinţa de pregătire dinaintea returului cu Vardar Skopje, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, şi nu a acordat interviuri la finalul partidei, informează uefa.com.

871 afișări
Imaginea articolului Steaua, în faţa Comisiei de Disciplină a UEFA, pentru nerespectarea regulamentului la Skopje

Steaua, în faţa Comisiei de Disciplină a UEFA, pentru nerespectarea regulamentului la Skopje (Imagine: Alexandru Dobre/Mediafax Foto)

UEFA a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a deschis proceduri disciplinare legate de două meciuri contând pentru manşa secundă a turului doi preliminar al Ligii Campionilor: Celtic Glasgow - Cliftonville şi Vardar - Steaua.

În cazul Stelei, forul european va analiza faptul că "s-au aprins petarde şi s-au aruncat proiectile (articolul 16.2 al Regulamentului Disciplinar al UEFA)", precum şi faptul că "şedinţa de pregătire a fost închisă şi nu s-au acordat interviuri după meci (anexa III a articolului 2, punctele 4 şi 7, din regulamentul competiţiei)."

În ceea ce priveşte meciul Celtic - Cliftonville, UEFA va analiza faptul că s-au aprins petarde.

Articolul 2.4 precizează: "Sesiunile de antrenament:

Ambele cluburi trebuie să lase deschise antrenamentele din preziua meciurilor pentru cel puţin 15 minute, în concordanţă cu programul realizat în avans cu UEFA. Cele două antrenamente trebuie să fie aranjate de cluburi împreună cu UEFA, astfel încât presa să poată asista la amândouă.

În principiu, clubul vizitator îşi desfăşoară antrenamentul oficial pe stadionul unde are loc meciul, asta dacă nu se ajunge înainte la un acord cu UEFA.

Fiecare club trebuie să decidă dacă lasă întregul antrenament deschis sau doar primele sau ultimele 15 minute pentru presă. Dacă un club decide să lase deschise doar 15 minute, acestea se vor aplica întregii prese. Dacă un club se decide să lase doar 15 minute deschise, dar postul său de televiziune doreşte să asiste la întreaga şedinţă, atunci deţinătorii de drepturi din ţara respectivă şi din cea a echipei vizitatoare trebuie să beneficieze de acelaşi drept.

Dacă un club doreşte ca propriul fotograf să asiste la întreaga şedinţă de antrenament (dintre care doar 15 minute sunt deschise pentru media), atunci acesta trebuie să livreze UEFA, la cerere, fotografii care să fie disponibile pentru presa internaţională.

Dacă un club nu organizează o şedinţă completă de antrenament în preziua meciului, variante alternative trebuie stabilite cu UEFA, astfel încât media să aibă acces minimum 15 minute la pregătirile echipei."

Articolul 2.7 este următorul: "Conferinţele de presă de după meciuri şi zona mixtă

Conferinţa de presă de după meci nu trebuie să înceapă mai târziu de 20 de minute de la fluierul final. Clubul gazdă este responsabil pentru asigurarea intrastructurii tehnice necesare, inclusiv un traducător calificat cu o bună cunoaştere a fotbalului. Ambele cluburi trebuie să îşi pună la dispoziţie antrenorii pentru conferinţa de presă.

După meci, o zonă mixtă trebuie amenajată pe drumul dinspre vestiare spre autocare pentru media. Zona trebuie să fie accesibilă doar pentru antrenori, jucători şi reprezentanţii media, oferind reporterilor ocazia de a realiza interviuri - trebuie să includă o zonă pentru deţinătorii de drepturi, uefa.com şi canalele TV ale cluburilor cât mai aproape de vestiare. În plus, ofiţerul de presă al UEFA i-ar putea cere clubului gazdă să amenajeze o zonă pentru nedeţinătorii de drepturi, presa audio şi scrisă. Clubul gazdă trebuie să se asiure că întreaga zonă mixtă este sigură pentru jucători şi antrenori. Toţi jucătorii ambelor echipe trebuie să treacă prin zona amenajată. Totuşi, jucătorii trebuie să acorde interviuri la cererea deţinătorilor de drepturi înainte de a oferi declaraţii pentru platformele media ale clubului."

Delegatul UEFA la meciul de la Skopje, Mark Blackborne, a declarat, marţi, pentru ProSport, că va trece în raportul său faptul că Steaua nu a deschis presei antrenamentul oficial dinaintea meciului cu Vardar.

"O să scriu tot în raport, dar decizia finală o ia UEFA. Nu este posibil aşa ceva, am rămas uluit când am auzit că Steaua susţine că antrenamentul nu trebuie să fie deschis presei. E incredibil ce a făcut clubul român, am înţeles că nu au ţinut nici o conferinţă de presă. Eu de ce sunt aici, nu e meci sub egida UEFA? Regulamentul e unul singur", a afirmat Mark Blackborne.

Luni după-amiază, la Skopje, reporterii ProSport şi ProTV au fost agresaţi de Iulian Ioniţă zis "Buze", un bodyguard care au însoţit lotul Stelei şi de managerul Mihai Stoica, la antrenamentul oficial al formaţiei antrenate de Laurenţiu Reghecampf, înainte de returul cu Vardar din Liga Campionilor. Stoica şi Ioniţă i-au smuls din mâini telefonul mobil jurnalistei ProTV Alexandra Tănăsescu şi au şters imagini de pe acesta. Stoica le-a cerut jurnaliştilor să părăsească arena şi a proferat injurii la adresa lor. Alexandra Tănăsescu a primit îngrijiri medicale la spital şi i-a fost eliberat un certificat medico-legal.

Stoica şi Ioniţă şi-au recunoscut faptele în faţa unui tribunal din Skopje, fiind amendaţi cu 25.000 de dinari (400 de euro) fiecare.

După meci, antrenorul Laurenţiu Reghecampf a participat la conferinţa de presă, iar singurul jucător stelist care a discutat cu jurnaliştii la Zona Mixtă a fost fundaşul Iasmin Latovlevici.

Campioana României, Steaua Bucureşti, s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, după ce a trecut, cu scorul general de 5-1, de echipa macedoneană Vardar Skopje, în turul doi preliminar al competiţiei.

Steaua a mai fost de curând în vizorul Comisiei de Disciplină a UEFA, care a deschis o procedură disciplinară după sentinţa ÎCCJ în dosarul "Valiza". Membrii comisiei au anunţat, la 25 iunie, că au decis ca gruparea campioană a României să nu participe într-o ediţie de cupă europeană în care se va califica, această sancţiune fiind suspendată pentru o perioadă de probă de cinci ani. Steaua risca excluderea din competiţiile europene ca urmare a cazului de corupţie în care finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici