Ştefan Radu le-a cerut oficialilor de la Lazio Roma să-l lase să plece la altă echipă

Fundaşul echipei Lazio Roma Ştefan Radu le-a cerut oficialilor clubului să-l lase să plece la o altă formaţiei, a scris, miercuri, site-ul lalaziosiamonoi.it.

110 afișări
Imaginea articolului Ştefan Radu le-a cerut oficialilor de la Lazio Roma să-l lase să plece la altă echipă

Ştefan Radu (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Conform sursei citate, de Radu (27 de ani) sunt interesate echipele Manchester United, Tottenham Hotspur, VfL Wolfsburg, Werder Bremen, AC Fiorentina şi SSC Napoli.

Preşedintele clubului Lazio Roma, Claudio Lotito, a fixat preţul de vânzare al jucătorului român la 15 milioane de euro.

Lazio l-a achiziţionat pe Ştefan Radu în iarna anului 2008 de la Dinamo Bucureşti. Transferat iniţial sub formă de împrumut, gruparea italiană l-a achiziţionat definitiv după şase luni, pentru o sumă totală de 5,4 milioane de euro. Jucătorul român mai are contract cu Lazio Roma până în vara anului 2016.

Radu, care este al treilea căpitan al echipei italiene şi unul dintre cei mai iubiţi jucători de către suporteri, a câştigat cu Lazio două Cupe şi o Supercupă a Italiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici