Prima pagină » Sport » Sub privirile lui Trump, New York Knicks pierde meciul 3 al finalei NBA cu San Antonio Spurs. Serie de victorii oprită la 13

Sub privirile lui Trump, New York Knicks pierde meciul 3 al finalei NBA cu San Antonio Spurs. Serie de victorii oprită la 13

San Antonio Spurs a obținut o victorie uriașă în deplasare, învingând pe New York Knicks în meciul al treilea al finalei Ligii profesioniste de baschet nord-americane (NBA), reducând scorul general al seriei la 1-2. Partida a fost urmărită și de președintele SUA, Donald Trump, fan al lui Knicks.
Sub privirile lui Trump, New York Knicks pierde meciul 3 al finalei NBA cu San Antonio Spurs. Serie de victorii oprită la 13
sursă foto: Xinhua/ABACAPRESS.COM/Wu Xiaolin
Petre Apostol
09 iun. 2026, 06:48, Sport

San Antonio Spurs s-a impus cu scorul de 115-111, după ce pierduse primele două partide pe teren propriu.

Într-o atmosferă electrizantă la Madison Square Garden, Spurs au început excelent și au condus cu 33-21 încă din primul sfert. Deși Knicks au revenit în joc printr-un sfert secund excelent, în care au înscris 42 de puncte, formația din Texas a răspuns după pauză și a controlat momentele decisive ale confruntării.

Marele protagonist al serii a fost Victor Wembanyama, care a obținut prima victorie din carieră într-o finală NBA. Starul francez a încheiat partida cu 32 de puncte, 8 recuperări, 6 pase decisive și 3 capace, oferind una dintre cele mai complete prestații ale sale din acest sezon.

În ultimele minute, coșurile importante reușite de Stephon Castle și De’Aaron Fox au securizat victoria oaspeților. Castle a încheiat meciul cu 23 de puncte și a avut o contribuție esențială în momentele-cheie.

De partea cealaltă, Jalen Brunson a marcat 32 de puncte pentru Knicks, în timp ce OG Anunoby a adăugat 28.

Eșecul a pus capăt unei serii impresionante de 13 victorii consecutive în play-off pentru New York, a doua cea mai lungă din istoria NBA în play-off. De asemenea, Knicks au suferit prima înfrângere după 46 de zile, ultimul lor eșec datând din 23 aprilie, în meciul 3 al seriei din primul tur împotriva Atlanta Hawks.

Victoria este extrem de importantă pentru Spurs, care au evitat să ajungă la 0-3 în serie, un deficit din care nicio echipă nu a revenit vreodată pentru a câștiga titlul NBA. Formația din San Antonio va avea acum șansa de a egala scorul finalei în meciul 4, programat miercuri seară la New York, înainte ca seria să revină în Texas pentru meciul 5 de sâmbătă.

Citește și

Recomandarea video