Prima pagină » Sport » Superliga: Rapid București, învinsă categoric de CFR Cluj în penultima etapă din play-off

Superliga: Rapid București, învinsă categoric de CFR Cluj în penultima etapă din play-off

CFR Cluj a învins luni seară, în deplasare, formația Rapid București, scor 4-1 (3-0), în etapa a 9-a a play-off-ului Superligii. Partida a marcat ultimul meci pe stadionul Giulești pentru fundașul Cristian Săpunaru, care se retrage din activitate.
Foto: George Fluster/Mediafax Foto
Petre Apostol
19 mai 2025, 22:42, Sport

Formația antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în minutul 11 prin Adrian Păun. În minutul 40, Vladimir Postolachi a majorat avantajul oaspeților, după o acțiune personală.

Ciprian Deac a stabilit scorul pauzei (0-3), cu o execuție plasată, în prelungirile primei părți de joc.

În partea secundă, Cristian Săpunaru a fost înlocuit în minutul 49, fiind aplaudat de public.

În minutul 73, Bolgado a înscris pentru 4-0, cu o lovitură de cap, în urma unui corner executat de Deac. Rapid a redus din diferență prin Rareș Dobre, în minutul 90.

Rapid pierde șansele de calificare la cupele europene

În urma acestui rezultat, Rapid pierde orice șansă de calificare în cupele europene, în timp ce CFR Cluj își asigură prezența în Europa League.

FCSB va reprezenta România în preliminariile Ligii Campionilor, iar Universitatea Craiova și Universitatea Cluj vor evolua în Conference League.

În ultima etapă a play-off-ului, CFR Cluj va întâlni FCSB pe teren propriu, iar Rapid se va deplasa la Cluj-Napoca, pentru meciul cu Universitatea Cluj.