Surpriză imensă la turneul Masters de la Shanghai: Novak Djokovic a fost învins în semifinale, în două seturi, de spaniolul Roberto Bautista-Agut

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, liderul mondial, a pierdut meciul disputat, sâmbătă, împotriva spaniolului Roberto Bautista-Agut, aflat pe locul 19 ATP, scor 4-6, 4-6, în semifinalele turneului de Masters Series de la Shanghai, China, dotat cu premii totale de 5.452.985 de dolari.

1318 afișări
Imaginea articolului Surpriză imensă la turneul Masters de la Shanghai: Novak Djokovic a fost învins în semifinale, în două seturi, de spaniolul Roberto Bautista-Agut

Surpriză imensă la turneul Masters de la Shanghai: Novak Djokovic a fost învins în semifinale, în două seturi, de spaniolul Roberto Bautista-Agut

Partida a durat o oră şi 49 de minute. În primul act, Bautista-Agut şi-a păstrat serviciul şi a reuşit un break la scorul de 5-4, suficient cât să preia conducerea la seturi. În setul secund, sportivul spaniol a avut patru şanse de break, dintre care a concretizat trei şi a cedat două game-uri când a servit în faţa lui Djokovic. Scorul a fost însă acelaşi: 6-4. De-a lungul meciului, Bautista-Agut a servit cinci aşi, iar Djokovic patru.

Pentru calificarea în finala turneului de la Shanghai, Roberto Bautista-Agut şi-a asigurat un cec în valoare de 511.600 de dolari şi 600 de puncte ATP, în timp ce Djokovic va primi 257.475 de dolari şi 360 de puncte în clasamentul mondial pentru că a jucat în semifinale.

În finala competiţiei, Roberto Bautista-Agut va juca împotriva câştigătorului meciului dintre francezul Gilles Simon (locul 32 ATP) şi britanicul Andy Murray (poziţia a 2-a ATP).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici