Suspiciuni de corupţie la conducerea Federaţiei Poloneze de Fotbal, înainte de Euro-2012

Ministrul polonez al Sporturilor, Joanna Mucha, a declarat vineri că a sesizat justiţia în legătură cu suspiciuni de corupţie în privinţa conducătorilor din Federaţia Poloneză de Fotbal (PZPN), cu şase luni înainte de Euro-2012.

57 afișări
Imaginea articolului Suspiciuni de corupţie la conducerea Federaţiei Poloneze de Fotbal, înainte de Euro-2012

Suspiciuni de corupţie la conducerea Federaţiei Poloneze de Fotbal, înainte de Euro-2012 (Imagine: Marius Cristescu/Mediafax Foto)

"Am adresat procurorului general o informare cu privire la un presupus delict de corupţie, în virtutea articolului 296a din Codul Penal, care prevede până la 5 ani de închisoare. Am adresat aceeaşi informare şi Biroului Anticorupţie polonez (CBA) şi am solicitat explicaţii responsabililor PZPN", a spus Mucha, precizând că a primit înregistrările mai multor convorbiri.

Una dintre conversaţiile dintre doi bărbaţi, identificaţi de responsabili regionali ai PZPN ca fiind preşedintele federaţiei, Grzegorz Lato, şi un colaborator apropiat al acestuia, a fost difuzată de postul de televiziune privat TVN24. Conversaţia era referitoare la construirea unui nou sediu al federaţiei şi la eventualele profituri din această afacere.

"Conţinutul înregistrărilor este grav şi surprinzător. Nu pot să dau nume. Experţii vor trebui să decidă asta", a menţionat Mucha.

Grzegorz Lato a refuzat să comenteze suspiciunile de corupţie. "Dacă este ceva, este de competenţa Parchetului să se pronunţe", a spus el.

Corupţia afectează fotbalul polonez de mai mulţi ani, în ciuda arestărilor şi a proceselor în serie ale jucătorilor, arbitrilor şi altor responsabili din fotbal corupţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici