Szczesny şi Messi au făcut un pariu de 100 de euro chiar pe teren

Lionel Messi a ratat un penalty în meciul în care Argentina a învins Polonia cu 2-0 la Cupa Mondială. După meci, cel mai solicitat jucător al confruntării, portarul polonez Szczesny, a afirmat că în acel moment a pus un pariu cu Messi, pe 100 de euro, chiar acolo pe teren, dar l-a pierdut.

724 afișări
Imaginea articolului Szczesny şi Messi au făcut un pariu de 100 de euro chiar pe teren

Szczesny şi Messi au făcut un pariu de 100 de euro chiar pe teren

Campioana Copa America 2021, care va întâlni sâmbătă Australia în optimile de finală, a avut nevoie de golurile lui Alexis Mac Allister şi Julian Alvarez pentru a-şi asigura victoria şi primul loc în Grupa C.

Polonia s-a calificat şi ea în optimimile de finală, în ciuda înfrângerii în faţa Argentinei, depăşind Mexicul la golaveraj, în lupta pentru locul 2, asigurându-şi un meci cu Franţa, campioana mondială în exerciţiu.

Decizia arbitrului Danny Makkelie de a acorda lovitură de pedeapsă l-a surprins pe portarul lui Juventus, Szczesny, considerându-se că l-a lovit pe Messi în faţă cu braţul în timp ce a sărit să respingă o minge la înălţime.

Intervenţia lui Szczesny la penalty-ul ratat de Messi avea să se dovedească în cele din urmă decisivă pentru golaverajul Poloniei, diferenţa faţă de Mexic fiind de un singur gol.

Szczesny a declarat că a făcut un pariu cu Messi că arbitrul nu va acorda lovitura de pedeapsă, în timp ce Makkelie urmărea pe ecranul sistemului VAR incidentul, înainte de a acorda penalty-ul.

"Am vorbit înainte de penalty şi i-am spus că aş fi pariat 100 de euro că arbitrul nu îl va acorda", a declarat Szczesny, pentru postul polonez TV2, citat de ESPN.

„Aşa că am pierdut un pariu împotriva lui Messi. Nu ştiu dacă asta este permis la Cupa Mondială - probabil că voi fi interzis pentru asta! Dar nu-mi pasă în acest moment. Nici nu am de gând să-l plătesc - nu-i pasă de 100 de euro, cred că are destui”, a mai zis polonezul de la Juve.

Szczesny apărase anterior şi în faţa lui Salem Al-Dawsari în victoria Poloniei cu 2-0 în faţa Arabiei Saudite, sâmbătă. Aceasta a fost a doua lovitură de pedeapsă apărată de polonez la Cupa Mondială.

El a mai declarat pentru RAI Sport: „Am fost norocos de două ori în această competiţie. Cupa Mondială este apogeul, iar acesta este un moment extraordinar în cariera unui jucător.

"Este vorba de muncă, dar ai nevoie şi de noroc pentru a opri un penalty al lui Messi", a adăugat portarul.

Din cauza ratării sale, Messi nu a reuşit să-i egaleze pe Marcus Rashford, Kylian Mbappe, Cody Gakpo şi Enner Valencia aflaţi în fruntea clasamentului golgheterilor Cupei Mondiale, cu câte trei goluri fiecare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici