Tadici despre o eventuală revenire la Oltchim: Niciodată să nu spui niciodată

Antrenorul formaţiei HC Zalău, Gheorghe Tadici, a fost aclamat de galeria echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, la meciul direct din etapa a X-a a Ligii Naţionale la handbal feminin, câştigat de vâlcence, scor 36-24.

40 afișări
Imaginea articolului Tadici despre o eventuală revenire la Oltchim: Niciodată să nu spui niciodată

Tadici despre o eventuală revenire la Oltchim: Niciodată să nu spui niciodată (Imagine: Calin Ilea/Mediafax Foto)

Pe tot parcursul meciului galeria vâlceană i-a scandat numele tehnicianului oaspetelor, Gheorghe Tadici, care la finele partidei i-a aplaudat și el pe vâlceni. "Între noi este vorba de respect reciproc. M-au aplaudat pentru că la Vâlcea am făcut performanțe. I-am aplaudat pentru că în cele două sezoane în care am antrenat pe Oltchim galeria m-a ajutat și ne-a ajutat mult. Le mulțumesc pentru primirea pe care mi-au făcut-o. În ceea ce privește meciul de astăzi, s-a văzut clar diferența de valoare și de experiență. O bicicletă nu poate întrece un Mercedes", a declarat Tadici.

El nu a exclus să mai antreneze în viitor campioana României: "Am învățat în această viață că nu este bine să spui niciodată. Nu se știe ce ne rezervă viața pe viitor. Acum sunt la Zalău, avem o echipă tânără și probabil peste doi ani vom putea pune probleme în campionat".

În ceea ce privește șansele Oltchimului în această ediție a Ligii Campionilor, Tadici a spus: "Eu cred că Oltchim poate juca finala, au o echipă bună. Și în sezonul trecut au fost aproape dar au avut și ghinion".

De partea cealaltă, Radu Voina a declarat: "Astăzi a jucat echipa aflată pe primul loc în Liga Națională cu echipa de pe poziția a doua. Teoretic trebuia să fie un derbi. Practic astfel de meciuri pe noi nu ne ajută prea mult în vederea pregătirii partidelor din Liga Campionilor".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici