Ţălnar: A fost un joc pe care l-am pierdut din cauza unor erori grave de apărare

Tehnicianul Cornel Ţălnar a declarat, după înfrângerea suferită de Dinamo, scor 0-2, cu FC Timişoara, că acest eşec al echipei sale a fost cauzat de erorile grave din defensivă la cele două goluri primite

10 afișări
Imaginea articolului Ţălnar: A fost un joc pe care l-am pierdut din cauza unor erori grave de apărare

Ţălnar: A fost un joc pe care l-am pierdut din cauza unor erori grave de apărare (Imagine: Cosmin Dan/Mediafax Foto)

"A fost un joc pe care l-am pierdut din cauza unor erori grave de apărare, mai ales la golul al doilea. Cred că per ansamblu a fost un joc echilibrat şi fără acele erori cele două echipe ar fi putut să joace mult şi bine fără să înscrie. Până la urmă victoria Timişoarei a fost meritată. Au arătat că şi-au dorit mai mult victoria şi vreau să-i felicit pentru rezultat. Nu mai ai ce să reproşezi la un meci cu o asemenea miză, însă vom analiza la rece acest meci, iar acolo vom discuta cu toţi că la un asemenea nivel nu e permis să greşeşti aşa. Mai sunt 20 de etape şi puncte se pot recupera, dar e greu când faci erori grave să duci un ritm total în care echipa să joace la parametri mari", a precizat antrenorul formaţiei bucureştene

Mijlocaşul dinamovist Gabriel Torje a precizat că gazdele au demonstrat la meciul de luni că formează o echipă puternică: "Timişoara a arătat astăzi că e o echipă puternică şi şi-a dorit foarte mult victoria. Eu mi-am văzut de treabă în teren şi am încercat cât mai mult să nu bag în seamă toate scandările din tribune. După această înfrângere ne-am îndepărtat puţin de fruntea clasamentului, însă trebuie să ne revenim să muncim mai mult şi să recuperăm această difrenţă".

Formaţia FC Timişoara a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Dinamo Bucureşti, într-un meci contând pentru etapa a XIV-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Bucur '67 şi '85.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici