Tibor Selymes: Pentru noi problemele nu sunt în atac, ci în apărare

Antrenorul echipei Sportul Studenţesc, Tibor Selymes, a declarat, luni, după victoria din meciul cu Gloria Bistriţa, scor 4-2, că probleme formaţiei sale nu sunt în atac, ci în apărare.

14 afișări
Imaginea articolului Tibor Selymes: Pentru noi problemele nu sunt în atac, ci în apărare

Tibor Selymes: Pentru noi problemele nu sunt în atac, ci în apărare (Imagine: Mediafax Foto)

"A fost un meci cu două reprize diferite, însă pentru prima repriză trebuie luată în calcul şi căldura. Nu mi-a plăcut aşezarea în teren, mai ales în centrul apărării, acolo unde Moraes a făcut ce a vrut cu fundaşii noştri. În repriza a doua situaţia s-a schimbat, iar Moraes nici nu a mai atins balonul. Sunt primele trei puncte, am mai urcat puţin clasament, însă pentru noi urmează meciuri grele. Pentru noi problemele nu sunt în atac, ci în apărare. Toată lumea îi ştie pe Bălan şi Varga şi sper să mă bazez cât mai mult timp pe ei, însă pentru binele lor sper să-şi găsească o echipă la care să joace. Au valoare şi pot evolua în orice campionat din lume", a spus Selymes.

Preşedintele clubului Sportul Studenţesc, Vasile Şiman, a afirmat că echipa sa se bazează mai mult pe atac. "Sunt bucuros pentru această victorie, însă avem totuşi probleme în apărare. Facem prea multe greşeli şi toate golurile primite până acum au fost luate în urma unor erori ale noastre. E clar că suntem o echipă care se bazează mai mult pe atac. Pentru ca Varga şi Bălan să plece la o altă echipă, trebuie să primească o ofertă. Atâta timp cât nu a venit o ofertă, ei vor rămâne aici şi vor continua să joace pentru Sportul", a precizat Şiman.

Echipa Sportul Studenţesc a învins, luni, pe teren propriu, formaţia Gloria Bistriţa, scor 4-2 (1-2), în ultimul meci al etapei a III-a din Liga I şi a obţinut astfel primele puncte din acest sezon.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici