Torje: În fiecare perioadă de transferuri sunt dat plecat

Mijlocaşul dinamovist Gabriel Torje a declarat, vineri, că în fiecare intersezon este transferat în ciuda faptului că acest lucru nu se întâmplă precizând că nu crede că situaţia financiară a clubului depinde de plecarea sa sau a atacantului Marius Alexe.

191 afișări
Imaginea articolului Torje: În fiecare perioadă de transferuri sunt dat plecat

Torje: În fiecare perioadă de transferuri sunt dat plecat (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Sunt transferat ca în fiecare perioadă de transferuri. Sunt transferat, sunt dat plecat. Plec în cantonament, mâine, cu echipa. Şi tot aşa mai departe. E normal să se scrie, să apară oferte, să se refuze, să se accepte. Uneori se înţeleg jucătorii, uneori nu se înţeleg cluburile. Deocamdată trebuie să fiu sănătos, să mă pregătesc bine. Să ne pregătim bine, să fim pregătiţi de Europa League şi de campionat", a declarat Torje, care a revenit la antrenamentele echipei Dinamo, după ce a beneficiat de o vacanţă mai lungă datorită faptului că a făcut parte din lotul echipei naţionale în turneul din America de Sud.

Jucătorul dinamovist speră ca problemele financiare ale clubului să se rezolve: "Nu cred cã soarta clubului depinde de plecarea mea sau a lui Alexe. Cred că se vor rezolva toate problemele până la urmă. Sunt probleme peste tot în România, nu doar la clubul Dinamo".

Gabriel Torje a afirmat că nu se aştepta ca Ioan Andone să renunţe la funcţia de antrenor al FC Dinamo. "Nu mă aşteptam, sincer, dar e decizia dânsului. Trebuie să mergem mai departe cu domnul Ciobotariu, care e un antrenor foarte bun. Noi suntem jucători tineri, are jucători foarte buni. Aşa că trebuie să facem performanţă", a mai spus Torje.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici