Trombetta: Gloria Bistriţa e o echipă organizată foarte bine în apărare

Antrenorul echipei CFR Cluj, Maurizio Trombetta, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că punctul forte al formaţiei Gloriei Bistriţa, adversara grupării clujene din etapa a VII-a a Ligii I, este organizarea defensivă.

40 afișări
Imaginea articolului Trombetta: Gloria Bistriţa e o echipă organizată foarte bine în apărare

Trombetta: Gloria Bistriţa e o echipă organizată foarte bine în apărare (Imagine: Mediafax Foto)

"Am vorbit cu Gabi (n.r. - fundaşul clujenilor Gabriel Mureşan, care a evoluta la Gloria Bistriţa), mi-a spus unele lucruri pe care le ştiam deja şi chiar mi-a mai dat câteva sfaturi. Gloria e o echipă foarte bine organizată în apărare. Cred că punctul lor forte e organizarea în apărare. Pentru noi, cel mai greu lucru va fi să ne creăm spaţii în apărarea echipei adverse. Aici trebuie să se vadă capacitatea băieţilor de a-i surprinde şi a contraataca în viteză. Dacă vom arăta aceeaşi disponibilitate la efort ca şi ei, avem superioritatea tactică, tehnică şi putem să ne creăm un avantaj", a spus Trombetta.

Italianul se declară mulţumit de antrenamentele din ultimele două săptămâni şi anunţă modificarea sitemului de joc. "Antrenamentele din ultimele două săptămâni m-au mulţumit ca şi intensitate, ca şi dăruire din partea băieţilor. Au fost antrenamente de acumulare. În ultimele două zile băieţii s-au relaxat şi i-am pregătit pentru meciul care urmează cu Bistriţa. Rămâne acum doar să demonstrăm că au fost cu folos şi motivarea echipei să se facă văzută pe teren. Antrenamentele s-au desfăşurat punând accent pe organizarea în sistemul 4-3-3, dar nu este ceva permanent, nemodificabil. Am lucrat mai mult pe posesia balobului, băieţii să lucreze împreună, ca o echipă, în momentul în care atacă adversarul. De asemenea, am lucrat la contraatacurile în forţă şi în viteză", a menţionat tehnicianul campioanei.

Maurizio Trombetta consideră că e normal ca antrenorii din România să-l privească cu scepticism pentru că, deocamdată, nu a demonstrat nimic. "E normal, încă nu am făcut nimic şi trebuie să demonstrez. Zece zile de muncă nu sunt chiar atât de multe. Voi încerca să găsesc soluţii pentru faza de finalizare. Sper să se vadă diferenţe în bine chiar la meciul de la Bistriţa. Sunt foarte concentrat pe meciul cu Bistriţa, poate puţin şi pe meciul de la Roma pentru că se apropie, iar abia după putem vorbi şi despre obiectivele pe termen lung şi finalul campionatului", a precizat Trobetta.

Italianul a spus că atât el, cât şi jucătorii CFR-ului sunt montaţi pentru a demonstra în următoarele meciuri că startul ratat de sezon a fost o greşeală. "Băieţii vor să demontreze, la fel şi eu. Nici pentru ei, nici pentru mine nu mai e loc de greşeală. Cupa şi campionatul de anul trecut sper să nu acţioneze asupra lor ca o povară, ci ca un stimul. În mare parte nu vor fi modificări în echipa de start, poate Deac va apărea faţă de echipa de anul trecut", a conchis Maurizio Trombetta, care a anunţat şi numele noului său antrenor secund, Alessandro Zaninelli.

Partida Gloria Bistriţa - CFR Cluj, din etapa a VII-a a Ligii I, va avea loc vineri, de la ora 17.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici