- Home
- Video
- Politic
- Vești bune
- Economic
- Social
- Externe
- Healthcare Trends
- Marius Tucă Show
- Gândurile lui Cristoiu
- Coronavirus
- Facem România bine
Tudorel Stoica: În fotbalul românesc primează interesul material şi cel politic, e o mare mizerie
Fostul internaţional Tudorel Stoica a declarat marţi agenţiei MEDIAFAX că în momentul de faţă în fotbalul românesc e o "mare mizerie" deoarece primează interesul material şi cel politic, iar sportul este lăsat pe planul doi.

Tudorel Stoica: În fotbalul românesc primează interesul material şi cel politic, e o mare mizerie (Imagine: Mediafax Foto)
"Sunt foarte mulţi bani în fotbalul de astăzi faţă de perioada când am jucat noi. În fotbalul românesc primează interesul material şi cel politic. E o mare mizerie. Sportul este lăsat pe planul doi. Mulţi joacă acum fotbal, dar spre deosebire de generaţia mea, nu mai cuceresc trofee şi nici nu mai aduc zeci de mii de oameni la stadion. Jucătorii români de astăzi nu-şi mai doresc să facă performanţă, ci umblă mai mult prin «Bamboo». Cred că educaţia fotbaliştilor de astăzi este mult stricată de patronii de fotbal", a spus Tudorel Stoica.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce mască de protecție este cea mai potrivită pentru tine? Modelul care „ar pune capăt pandemiei“
-
Bill Gates crede că lumea ar trebui să se pregătească pentru următoarea pandemie ca pentru un război: „Nu ne putem permite să fim prinşi din nou cu garda jos”
-
O nouă vulnerabilitate a celulelor canceroase a fost descoperită de cercetători. Aceasta ar putea elimina cancerul
-
Coronavirus. Un nou record de decese în întreaga lume, în ultimele 24 de ore. Săptămâna cu cele mai multe decese raportate de la începutul pandemiei
Fostul căpitan al echipei Steaua a mai adăugat că venirea jucătorilor şi a antrenorilor străini în campionatul intern a dus la scăderea valorii echipelor cu tradiţie.
"E normal ca jucătorii străini care vin în campionatul intern să nu pună suflet pentru echipa la care joacă. În ultimii ani au fost aduşi mulţi «mercenari» pe care nu-i interesează decât banii. Mă uit la Steaua sau la Dinamo, care au fost tot timpul echipe tehnice, de posesie. Acum, aceste lucruri au fost stricate de străinii veniţi în ultimii ani. Nu se poate ca o echipă mare să dea un gol şi pe urmă să se bage în poartă şi să arunce mingea pe vârfuri. Pe timpul generaţiei mele, după ce dădeam un gol, mai tare ne aruncam în atac să mai înscriem vreo două-trei", a spus fostul mijlocaş stelist.
Tudorel Stoica este prezent la Iaşi cu ocazia partidei dintre "Legende" şi "Suporteri" programată, miercuri, înaintea finalei Cupei României dintre CFR Cluj şi FC Vaslui.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




