Turul Ciclist al României a fost câştigat de rusul Alexei Shchebelin

Rutierul rus Alexei Shchebelin, de la echipa SP Tablewere-Gatsoulis Bikes (Grecia), a câştigat Turul Ciclist al României, după ce a trecut primul linia de sosire în ultima etapă a competiţiei, desfăşurată, sâmbătă, pe traseul Sibiu - Cisnădie - Avrig - Bâlea Lac, transmite trimisul MEDIAFAX.

40 afișări
Imaginea articolului Turul Ciclist al României a fost câştigat de rusul Alexei Shchebelin

Turul Ciclist al României a fost câştigat de rusul Alexei Shchebelin

Alexei Shchebelin, în vârstă de 28 de ani, a încheiat cursa de sâmbătă cu timpul de 2 ore, 40 de minute şi 44 de secunde, fiind urmat de bulgarul Pavel Şumanov (Hemus 1896 Troyan), iar pe locul trei a sosit moldoveanul Serghei Tvetcov (CS Delma 2003 Medgidia - România).

Prima poziţie a clasamentului general i-a revenit rusului Shchebelin, care a intrat astfel în posesia tricoului galben, pe locurile doi şi trei clasându-se, la finalul competiţiei, bulgarii Vladimir Koev, respectiv Pavel Şumanov, ambii de la echipa Hemus 1896 Troyan.

Tricoul alb a fost câştigat de italianul Alex Buttazzoni (Cycling Team Friuli), tricoul roşu, al celui mai bun sprinter, i-a revenit lui Roman Viaşnevski (Miraje Ucraina), în timp ce tricoul verde, pentru cel mai bun căţărător, a fost câştigat de Tamas Lengyel (Tuşnad Cycling Team).

Tricoul albastru, al celui mai bun ciclist român, i-a fost atribuit lui Tamas Csicsaky (Tuşnad Cycling Team - România).

În cadrul ultimei etape a Turului ciclist al României, desfăşurată pe distanţa de 89,6 km, s-au înregistrat patru abandonuri, astfel că numărul rutierilor care au încheiat competiţia s-a ridicat la 41.

Organizatorii Turului României au anunţat că la cea de-a 46-a ediţie vor participa 72 de rutieri, însă la start s-au prezentat doar 60.

Ediţia din acest an a competiţiei a avut un buget de 600.000 de lei, distanţa totală parcursă de ciclişti fiind de 1.200 de kilometri, împărţiţi de-a lungul a şapte etape.

Organizatorii au anunţat premii totale în valoare de 20.252 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici