UEFA va împărţi 184 de milioane de euro celor 16 echipe prezente la Euro-2008

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) va împărţi 184 de milioane de euro celor 16 echipe care vor participa la turneul final al Campionatului European din Austria şi Elveţia.

14 afișări
Imaginea articolului UEFA va împărţi 184 de milioane de euro celor 16 echipe prezente la Euro-2008

UEFA va împărţi 184 de milioane de euro celor 16 echipe prezente la Euro-2008

Suma a crescut cu mai mult de 40 la sută comparativ cu ediţia precedentă, cea din Portugalia, din 2004, când echipele participante au încasat doar 129 milioane de euro.

La Euro-2008, fiecare naţională va primi 7,5 milioane de euro pentru a acoperi cheltuielile de participare, faţă de doar 4,8 milioane, cât au primit în urmă cu patru ani.

Restul de 64 de milioane va fi împărţit în funcţie de rezultate. O victorie în grupă va fi recompensată cu un milion de euro, iar pentru un egal se vor primi 500.000 de euro.

Cele opt echipe calificate în sferturile de finală vor mai încasa câte două milioane. Un loc în semifinalele de la Euro-2008 va aduce trei milioane, în timp ce participarea în ultimul act al competiţiei va fi recompensată cu 4,5 milioane de euro. Pentru câştigarea finalei se oferă 7,5 milioane de euro.

Astfel, echipa ce va cuceri titlul european va obţine 23 de milioane de euro, dacă va câştiga toate partidele de la Euro-2008.

În 2004, Grecia, care în grupă a reuşit o victorie, un egal şi a suferit o înfrângere, nu a atins plafonul de 17,7 milioane de euro distribuit campioanei Europei.

Nu numai jucătorii şi federaţiile vor avea de câştigat în urma Campionatului European. Cluburile de care aparţin fotbaliştii convocaţi la Euro-2008 vor fi şi ele recompensate.

Jean-Michel Aulas, preşedintele organizaţiei G-14, care reuneşte 18 dintre cele mai bogate cluburi din Europa, a anunţat că, pentru fiecare jucător convocat la turneul final, fiecare club ar putea primi 4.000 de euro pe zi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici