Un atlet veteran doboară recordul thailandez la 100 metri. La categoria de vârstă 100-105 ani

Atletul thailandez Sawang Janpram a avut nevoie de 27,08 secunde pentru a încheia cursa de 100 de metri, timp cu care a stabilit un nou record. Un nou record al Thailandei la grupa de vârstă 100-105 ani, acesta având 102 ani.

389 afișări
Imaginea articolului Un atlet veteran doboară recordul thailandez la 100 metri. La categoria de vârstă 100-105 ani

Un atlet veteran doboară recordul thailandez la 100 metri. La categoria de vârstă 100-105 ani

Sawang este cunoscut ca fiind cel mai vârstnic sprinter din ţara din Asia de Sud-Est şi a participat de patru ori la Campionatul anual al atleţilor veterani din Thailanda, în special în probele de 100 de metri, suliţă şi disc.

La sfârşitul săptămânii trecute, la cea de-a 26-a ediţie a campionatului, care a avut loc în provincia Samut Songkhram din sud-vestul ţării, el a câştigat toate medaliile de aur la categoria 100-105 ani, depăşindu-şi toţi rivalii din această categorie de vârstă, relatează Reuters.

„Faptul că m-am apucat de sport m-a făcut puternic şi sănătos. În plus, exerciţiile fizice ajută la îmbunătăţirea apetitului, astfel încât să mănânci bine", spune Sawang atunci când este întrebat despre secretul longevităţii sale.

Rutina zilnică a lui Sawang include plimbări zilnice cu fiica sa de 70 de ani, Siripan, şi treburi casnice simple, cum ar fi măturatul frunzelor căzute în grădina lor.

Atletul veteran a intensificat activităţile fizice înainte de jocuri, antrenându-se de două ori pe zi, timp de o săptămână, pe un stadion local împreună cu fiica sa.

„Tatăl meu are întotdeauna gânduri pozitive... aşa că are o stare de sănătate mentală excelentă. În ceea ce priveşte sănătatea fizică, a devenit mult mai puternic", spune Siripan.

Antrenamentul a dat roade. Timpul lui Sawang pentru sprintul de 100 de metri din acest an a fost un record personal şi un nou record thailandez pentru grupa sa de vârstă.

Usain Bolt, care deţine recordul mondial actual, a alergat în 9,58 secunde, în 2009.

Pe măsură ce societatea thailandeză îmbătrâneşte, numărul de participanţi la categoria seniori a crescut, spune Viwat Vigrantanoros, preşedintele Asia Masters Athletics.

Când a început Campionatul de atletism pentru veterani din Thailanda, în 1996, existau doar aproximativ 300 de participanţi. Astăzi, sunt peste 2.000, vârstele lor variind între 35 şi 102 ani.

„După cum puteţi vedea, toţi cei care sunt aici pentru a concura au uitat de vârsta lor. Odată ce uită de vârstă, sunt fericiţi", a spus Viwat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici