Un fan a parcurs aproximativ 900 de kilometri pe jos, pentru a asista la finala LC

Un fan italian, Nicolo De Marchi, a parcurs pe jos o mare parte a distanţei de la Torino la Berlin, pentru a asista la finala Ligii Campionilor, dintre echipele Juventus şi FC Barcelona, informează uefa.com.

936 afișări
Imaginea articolului Un fan a parcurs aproximativ 900 de kilometri pe jos, pentru a asista la finala LC

Un fan a parcurs aproximativ 900 de kilometri pe jos, pentru a asista la finala LC (Imagine: HEPTA)

De Marchi a sosit la Berlin vineri, încheind un traseu peste 900 de kilometri, parcurs în mai multe zile, în mare parte pe jos. Italianul a parcurs unele porţiuni cu bicicleta şi o porţiune de 12 kilometri dintr-o zonă periculoasă cu maşina.

"Când am ajuns la Berlin nu am mai simţit durerea", a declarat pentru uefa.com De Marchi, fanul în vârstă de 22 de ani care prin această călătorie şi-a arătat devotamentul faţă de Juventus Torino. "Totul a pornit de la un tweet al lui Juventus, în care supporterii erau întrebaţi dacă ar fi dispuşi să facă asta dacă Juve ajunge în finală. Am spus că voi merge pe jos până la Berlin dacă ne calificăm. Asta a fost. Am fost contactat şi mi s-a oferit şansa să primesc un bilet pentru finală, ceea ce era visul meu. Cei de la Juventus mi-au spus: «Pentru că nu mai este mult timp şi distanţa este mare îţi dăm şi o bicicletă». Am acceptat fără să ezit", a adăugat Nicolo De Marchi.

De Marchi ar fi trebuit în mod normal să ajungă la stadionul din Berlin joi, dar călătoria sa s-a încheiat o zi mai târziu din cauza oboselii. "Efortul, uriaş, a fost din ce în ce mai mare. Seara aveam dureri, iar apoi am ajuns să am după-amiaza dureri. Într-o zi, m-am ridicat şi picioarele aproape că nu mai reacţionau. A fost foarte greu. Nu ştiu cum am avut puterea. Cred că datorită oamenilor, familiei şi prietenilor mei, care m-au susţinut mereu", a adăugat italianul.

Finala Ligii Campionilor, dintre echipa italiană Juventus Torino şi formaţia spaniolă FC Barcelona, se va disputa în această seară, de la ora 21.45, la Berlin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici