Un suporter al echipei Galatasaray a murit după ce a suferit un atac de cord la meciul cu Fenerbahce

Un suporter în vârstă de 25 de ani al echipei Galatasaray a decedat, duminică, după ce a suferit un atac de cord la meciul cu Fenerbahce, scor 1-2, contând pentru play-off-ul campionatului Turciei, informează presa de la Istanbul.

147 afișări
Imaginea articolului Un suporter al echipei Galatasaray a murit după ce a suferit un atac de cord la meciul cu Fenerbahce

Un suporter al echipei Galatasaray a murit după ce a suferit un atac de cord la meciul cu Fenerbahce (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Fatih Calişkan se afla în tribună alături de fratele său, în momentul în care i s-a făcut brusc rău, la pauza partidei. Tânărului i s-a acordat primul ajutor în tribună, iar o ambulanţă a fost chemată pentru a-l prelua şi a-l transporta la spital. Calişkan a decedat în drum spre spital.

"Nu avea nicio problemă medicală. Am aflat că a suferit un atac de cord în timpul pauzei. Era împreună cu fratele lui. I s-a făcut rău şi s-a prăbuşit în braţele fratelui. A jucat fotbal la nivel de amatori, până la 18 ani. A murit pe drum, înainte ca ambulanţa să ajungă la spital", a declarat tatăl suporterului, Ramiz Calişkan.

Tânărul fan al echipei Galatasaray a fost înmormântat, luni, la Istanbul, la ceremonie fiiind prezent şi un oficial al clubului turc, Abdurrahim Albayrak.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici