Unirea Urziceni a câştigat 18,18 milioane de euro în ediţia 2009/2010 a cupelor europene

Campioana României din sezonul 2008/2009, Unirea Urzceni, a câştigat în urma participării în ediţiile 2009/2010 ale Ligii Campionilor şi Ligii Europa suma de 18.188.113 euro, se arată într-un raport publicat de UEFA.

17 afișări
Imaginea articolului Unirea Urziceni a câştigat 18,18 milioane de euro în ediţia 2009/2010 a cupelor europene

Unirea Urziceni a câştigat 18,18 milioane de euro în ediţia 2009/2010 a cupelor europene (Imagine: Mediafax Foto)

Astfel, Unirea Urziceni a obţinut din participarea în grupele Ligii Campionilor suma de 17.720.000 de euro împărţiţi astfel: 3,8 milioane de euro - bonusul de participare în grupele Ligii Campionilor, 3,3 milioane de euro - bonus de participare la fiecare din cele şase meciuri din faza grupelor, 2,4 milioane de euro - reprezentând bonusul de performanţă pentru cele opt puncte câştigate în grupa G şi 8,22 milioane de euro - reprezentând valoarea comercială a pieţei televizuale ("Market Pool").

De asemenea, pentru participarea în 16-imile de finală ale Ligii Europa, unde a fost eliminată de FC Liverpool, Unirea Urziceni a primit încă 468.113 euro, din care 180.000 de euro pentru participarea în această fază a competiţiei, iar 280.113 euro, reprezentând "Market Pool".

Primele fixe acordate cluburilor de UEFA sunt: 3,8 milioane de euro pentru calificarea în grupe, 550.000 de euro pentru fiecare meci din grupe, indiferent de rezultat, 800.000 de euro pentru fiecare victorie din grupă şi 400.000 de euro pentru fiecare rezultat de egalitate.

Cu toate acestea, gruparea din Urziceni are probleme finaciare, jucătorii plângându-se că nu şi-au primit o parte din bani la timp. Patronul Dumitru Bucşaru a decis să vândă mai mulţi fotbalişti, prin care se numără Galamaz, Brandan, Bilaşco - toţi trei doriţi de Steaua, Rusescu, Frunză, Apostol, Marinescu şi Ricardo, jucători ce ar putea ajunge la Astra Ploieşti.

Totodată, managerul general Mihai Stoica şi antrenorul Roni Levi au părăsit echipa vicecampioană a României, din cauza aceloraşi probleme financiare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici