Unirea Urziceni şi Oţelul Galaţi au remizat în primul meci oficial din 2008

Echipa Unirea Urziceni a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, sâmbătă, pe teren propriu, în faţa formaţiei Oţelul Galaţi, în etapa a XX-a a Ligii I, prima disputată în 2008, aceasta fiind prima remiză din istoria întâlnirilor directe.

2 afișări
Imaginea articolului Unirea Urziceni şi Oţelul Galaţi au remizat în primul meci oficial din 2008

Unirea Urziceni şi Oţelul Galaţi au remizat în primul meci oficial din 2008

În precedentele trei întâlniri dintre Oţelul şi Unirea gălăţenii au reuşit să se impună de două ori, iar ialomiţenii o singură dată.

Partida a fost arbitrată de o brigadă condusă la centru de Augustus Constantin, ajutat de asistenţii Ionel Popa şi Mihai Artene, iar rezervă a fost Mugurel Vădan. Observatorii întâlnirii au fost Valentin Alexandru şi Dan Petrescu.

Fundaşul Sârghi, de la Oţelul, a părăsit terenul accidentat după numai 10 minute de joc, însă problemele sale nu păreau a fi grave.

La meci au asistat 5.000 de spectatori, între care 100 de suporteri ai echipei Oţelul Galaţi.

Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, sâmbătă, că remiza din meciul cu Oţelul Galaţi, pe teren propriu, nu este un început bun de an, însă nici unul catastrofal.

"Când pierzi două puncte acasă în primul meci nu poţi fii mulţumit. Am avut o presimţire înainte de meci că se va termina la egalitate şi fără goluri. A fost un meci greu, cu o echipă foarte bună, cred că de la mijloc în sus cea mai bună din ţară. În prima repriză am jucat bine doar un sfert de oră, dar pe a doua am dominat-o şi am avut ocaziile cele mai mari. Se pare, însă, că nu mai avem norocul de anul trecut, când marcam pe final. Trebuie să câştigăm cu Rapid în Cupă pentru moralul băieţilor. Nu e un început bun, dar nici unul catastrofal", a spus Dan Petrescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici