Universitatea Cluj a câştigat derby-ul studenţesc al ligii secunde la fotbal

Derby-ul studenţesc din Liga a 2-a, dintre Universitatea Cluj şi U Craiova 1948, s-a încheiat vineri seara cu victoria ardelenilor, care au urcat pe poziţia a treia în clasament.

91 afișări
Imaginea articolului Universitatea Cluj a câştigat derby-ul studenţesc al ligii secunde la fotbal

FOTO: FC Universitatea Cluj

Universitatea Cluj - U Craiova 1948 s-a încheiat 1-0, vineri seara pe Cluj Arena, în cadrul etapei a 19-a a Ligii a 2-a.

Clujenii s-au impus la limită în faţa liderului din campionat, atenuând parţial supărarea eşecului din runda trecută, când au fost învinşi în deplasare de AFC Recea.

Pentru olteni este a doua înfrângere consecutivă, după 1-2 cu CS Mioveni, din etapa anterioară. ASU Poli Timişoara ar putea prelua fotoliul de lider dacă nu pierde sâmbătă, în deplasare la Pandurii Târgu Jiu.

Partida de vineri a fost una de angajament, ambele echipe jucând în forţă, cu mare accent pe faza defensivă.

Singurul gol al meciului a fost marcat de Alexandru Pop în minutul 70, cu un şut din prima, din afara careului, care l-a surprins pe portarul Robert Popa.

Universitatea Cluj a urcat temporar pe locul 3 în clasament, cu 29 de puncte, în timp ce U Craiova 1948 rămâne pe primul loc, cel puţin până la meciul dintre Pandurii Târgu Jiu şi ASU Poli Timişoara.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici