Universitatea Craiova va fi dezafiliată dacă nu retrage acţiunile în instanţa civilă împotriva FRF

FRF a anunţat, vineri, după şedinţa Comitetului Executiv, că Universitatea Craiova va evolua în Liga a II-a dacă dovedeşte că are resursele pentru susţinerea activităţii, gruparea olteană trebuind, totodată, să-şi retragă acţiunile în instanţele civile împotriva FRF, altfel urmând a fi dezafiliată.

147 afișări
Imaginea articolului Universitatea Craiova va fi dezafiliată dacă nu retrage acţiunile în instanţa civilă împotriva FRF

Universitatea Craiova va fi dezafiliată dacă nu retrage acţiunile în instanţa civilă împotriva FRF (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

De asemenea, clubul Victoria Brăneşti trebuie să probeze că deţine fondurile necesare pentru a evolua în Liga a II-a.

"Cluburilor ACS Victoria Brăneşti şi SC FC U Craiova SA li s-a solicitat ca, până miercuri, 13 iulie a.c., să prezinte dovezile că au fonduri financiare pentru a susţine activitatea competiţională, gruparea craioveană trebuind, totodată, să retragă până marţi, 12 iulie a.c., acţiunile intentate împotriva FRF în instanţa civilă, urmând ca, în caz contrar, să fie dezafiliată", se arată în comunicatul postat, vineri, pe www.frf.ro.

Deşi nu au solicitat licenţă pentru Liga a II-a, cluburile FC Timişoara şi Gloria Bistriţa, care nu au primit licenţa pentru Liga I, au fost admise de Comitetul Executiv al FRF să evolueze în eşalonul fotbalistic secund, "din respect faţă de oraşele în cauză şi faţă de suporterii echipelor respective".

SC CF Brăila SA va ocupa locul Unirii Urziceni în Liga a II-a după ce gruparea ialomiţeană s-a desfiinţat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici