UTA o învinge pe Sepsi la revenirea pe terenul din Arad

  • UTA Arad s-a impus duminică cu 2-1 (1-0), pe teren propriu în faţa lui Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, într-un meci contând pentru etapa a 23-a a Superligii de fotbal.
  • Meciul s-a jucat la Arad, pe noul gazon al Arenei Francisc Neuman.
  • Timp de 4 luni, arădenii au evoluat pe alte stadioane partidele socotite acasă.
143 afișări
Imaginea articolului UTA o învinge pe Sepsi la revenirea pe terenul din Arad

UTA o învinge pe Sepsi la revenirea pe terenul din Arad

Omomdi a deschis scorul în minutul 35, deviind în poartă mingea şutată de Fabry. Fundaşul lui UTA, Costa Rodrigues, a majorat la 2-0, din postura de atacant, cu o execuţie la colţul lung, în debutul reprizei secunde.

UTA a marcat din nou, golul lui Fabry fiind însă anulat după analiza VAR. Ştefănescu a redus din diferenţă în minutul 81, din penalty, nu înainte ca oaspeţilor să le fi fost refuzată o altă lovitură de la 11 metri, după revizia VAR.

Primul minut suplimentar de joc le putea aduce oaspeţilor egalarea, dar Kicher s-a opus de trei ori la şuturile lui Safranko şi Kevin Varga, pentru ca un ultim şut al lui Ştefănescu să treacă peste poartă.

UTA Arad ajunge astfel la 27 de puncte, îndepărtându-se de zona locurilor retrogradante, în timp ce Sepsi OSK înregistrează prima înfrângere cu antrenorul Bernd Storck la comandă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici