Valentin Năstase a semnat cu Eintracht Braunschweig

Fundaşul Valentin Năstase a semnat, miercuri seară, un contract valabil până în iunie 2009, cu formaţia Eintracht Braunschweig, care evoluează în Liga Regională Nord, al treilea eşalon al fotbalului german, informează site-ul newsclick.de.

2 afișări
Imaginea articolului Valentin Năstase a semnat cu Eintracht Braunschweig

Valentin Năstase a semnat cu Eintracht Braunschweig

Fotbalistul în vârstă de 33 de ani a efectuat vizita medicală, miercuri, la Braunschweig, după care a semnat cu gruparea germană.

Primele negocieri au avut loc în urmă cu două săptămâni, când Valentin Năstase a participat la un antrenament cu Eintracht Braunschweig, dar acestea au eşuat. La începutul săptămânii, fotbalistul a contactat din nou gruparea germană, de această dată ambele părţi ajungând la un acord.

"Transferul românului reprezintă pentru noi o asigurare în plus în apărare. Cred că Năstase va fi util echipei, prin experienţa şi robusteţea lui", a declarat antrenorul Benno Mohlmann.

Valentin Năstase, care şi-a început cariera la FC Argeş, a jucat la Dinamo Bucureşti până la sfârşitul lunii august 2007, când i-a fost reziliat contractul, fiind considerat unul dintre vinovaţii pentru ratarea calificării în grupele Ligii Campionilor. Fundaşul român a mai jucat la FC Bologna, US Palermo, FC Genoa şi Ascoli, în perioada 2002-2007 jucând în total 183 de meciuri în prima şi a doua ligă din Italia.

Eintracht Brauschweig se află pe locul 12 în Regionalliga Nord, cu 25 de puncte acumulate în 20 de partide.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici