Van der Vaart: Atmosfera de la Bucureşti a fost de parcă era un meci la turneul final

Mijlocaşul Rafael van der Vaart, care a înscris din penalti pentru reprezentativa Olandei în meciul de marţi cu România, scor 4-1, în preliminariile CM-2014, a declarat că publicul de la Bucureşti a creat o atmosferă de Cupă Mondială, iar echipa sa nu a avut o misiune uşoară în acest "cazan".

346 afișări
Imaginea articolului Van der Vaart: Atmosfera de la Bucureşti a fost de parcă era un meci la turneul final

Van der Vaart: Atmosfera de la Bucureşti a fost de parcă era un meci la turneul final

"E o victorie importantă, dar mai e drum lung până la Rio. Atmosfera la Bucureşti a fost de parcă era un meci de Campionat European sau Cupă Mondială. După ce românii au trimis în bară, ne-am revenit uşor şi ne-am făcut jocul nostru. Ceea ce nu a fost deloc uşor într-un asemenea cazan. Am exersat foarte mult fazele fixe, iar la Bucureşti acest lucru ne-a ajutat", a spus Van der Vaart, potrivit NU Sport.

Căpitanul naţionalei Olandei, Kevin Strootman, a precizat că echipa Rmâniei a pus probleme la începutul şi sfârşitul primei reprize. "Am avut un început de meci mai greu decât ne aşteptam şi e bine că s-a făcut repede 2-0. După ce am înscris şi al doilea gol am pierdut controlul jocului, dar am intrat la cabine cu avantaj de două goluri. Am jucat mult mai compact decât în alte partide, am putut profita mai bine de contraatacuri. Pe parcursul reprizei secunde nu am mai avut problemele din prima repriză. Suntem pe drumul cel bun către Brazilia. Ştiam că vom avea un joc dificil cu România, aveau multă încredere după victoria din Turcia şi publicul de partea lor. Am făcut un joc colectiv foarte bun şi am dominat mijlocul terenului. Mă gândeam că arbitrul va acorda penalti echipei României la intrarea lui Martins Indi", a spus Strootman.

Atacantul Jeremain Lens, care a deschis scorul, a afirmat că a înscris cu noroc. "Mingea mi-a venit direct pe cap, am trimis-o cu boltă în poartă. A fost un gol binevenit, am cam fost sub presiune la începutul partidei. Contează că am câştigat clar. Am făcut un pas important spre calificare", a spus Lens.

Fundaşul Bruno Martins Indi, autorul golului doi, a menţionat că echipa sa a câştigat în ciuda presiunii celor 50.000 de spectatori. "Am deschis scorul cu puţin noroc, apoi s-a făcut 2-0 pentru noi, un gol venit la momentul potrivit. România a avut avantajul tribunelor, dar noi ne-am văzut de treabă, am jucat fotbal, am rămas calmi, iar ei au intrat în jocul nostru. Nu a fost penalti pentru România în final, a fost un duel, jucătorul român m-a tras şi eu am căzut", a comentat Martins Indi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici