Van Gaal nu a condus antrenamentul de duminică al echipei Manchester United

Tehnicianul Louis van Gaal nu a fost prezent la antrenamentul de duminică al echipei Manchester United, şedinţa de pregătire fiind condusă de secundul său, Ryan Giggs, informează marca.com, citând Sky Sports.

310 afișări
Imaginea articolului Van Gaal nu a condus antrenamentul de duminică al echipei Manchester United

Van Gaal nu a condus antrenamentul de duminică al echipei Manchester United

Absenţa lui Van Gaal a făcut ca zvonurile cu privire la eventuala sa plecare de la Manchester United să se amplifice.

Louis van Gaal declara, sâmbătă, că ar putea demisiona de la conducerea tehnică a echipei Manchester United, dar ar lua o astfel de decizie numai după ce ar discuta cu conducerea clubului, cu staful său şi cu jucătorii, nu cu presa. "Nu întodeauna trebuie să mă dea clubul afară. Uneori o fac eu însumi, dar sunt o persoană care vrea să vorbească mai întâi cu conducerea clubului Manchester United, cu membrii stafului meu şi cu jucătorii mei, nu cu voi", le-a spus Van Gaal jurnaliştilor.

Van Gaal i-a succedat în vara anului 2014 lui David Moyes.

Manchester United a pierdut, sâmbătă, în deplasare, scor 0-2, în faţa formaţiei Stoke City, în etapa a XVIII-a a Premier League, al patrulea eşec la rând pentru echipa din Manchester. În clasament, echipa lui Van Gaal ocupă locul 6, cu 29 de puncte, în timp ce liderul Leicester are 38 de puncte.

Totodată, Manchester United a fost eliminată din faza grupelor Ligii Campionilor, urmând a evolua în 16-imile Ligii Europa.

Următorul meci al lui Manchester United este programat, luni, pe teren propriu, cu Chelsea, altă formaţie care are rezultate slabe în ultima perioadă şi care s-a despărţit de antrenorul Jose Mourinho.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici