Varga: Sper ca meciul viitor sa dau două goluri

Mijlocaşul echipei Unirea Urziceni, Dacian Varga, a declarat, marţi seară, că speră ca la meciul viitor să înscrie două goluri şi antrenorul Dan Petrescu să nu mai fie supărat pe el că a ratat o ocazie mare, deşi a înscris golul campioanei României în meciul cu VfB Stuttgart, din Liga Campionilor.

47 afișări
Imaginea articolului Varga: Sper ca meciul viitor sa dau două goluri

Varga: Sper ca meciul viitor sa dau două goluri şi Dan Petrescu să nu mai fie supărat (Imagine: Constantin Vlădescu/Mediafax Foto)

"Suntem bucuroşi, dar şi dezamăgiţi, pentru că puteam câştiga această partidă. Sper ca meciul viitor sa dau două goluri şi Dan Petrescu să nu mai fie supărat pe mine. După înfrângerea de la Sevilla şi egalul de azi, mergem la Glasgow Rangers să ne jucăm şansa şi chiar să câştigăm. Scoţienii sunt o echipă puternică, chiar dacă astăzi au pierdut la scor cu Sevilla", a spus Varga la TVR 1.

Campioana României, Unirea Urziceni, a obţinut, marţi, primul punct în grupele Ligii Campionilor, după ce a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-1), meciul susţinut, pe stadionul Steaua, în compania formaţiei germane VfB Stuttgart, în etapa a doua a grupei G a competiţiei. Pentru Unirea a marcat Dacian Varga '48, în timp ce pentru VfB Stuttgart a înscris Tasci '5.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici