Vasile Stângă: Publicul constănţean cunoaşte handbal şi ştie să-şi încurajeze favoriţii

Antrenorul echipei naţionale de handbal masculin a României, Vasile Stângă, a declarat, luni, că a ales ca formaţia sa să se pregătească pentru preliminariile CE din 2012 la Constanţa, deoarece publicul din aceşt oraş este un bun cunoscător al acestui sport şi ştie să-şi încurajeze favoriţii.

5 afișări

"Revenim la Constanţa după trei ani. Am ales acest oraş pentru că de aici sunt cei mai mulţi jucători de la echipa naţională, pentru că este un public care cunoaşte handbalul şi ştie să-şi încurajeze echipa", a spus Stângă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tehnicianul a precizat că şansele de calificare la turneul final din 2012 sunt foarte mici pentru România. "În ceea ce priveşte şansele de calificare, acestea sunt foarte mici. Vrem să câştigăm cele două partide pe care le avem cu Lituania. Va fi foarte greu, mai ales, primul meci din deplasare, pentru că au o echipă bună şi joacă un handbal de calitate", a adăugat Vasile Stângă.

Naţionala de handbal masculin a României s-a reunit, luni, la Cosntanţa, cu opt jucători, alături de antrenorul Vasile Stângă şi "secundul" Nicolae Munteanu. Acestora li se vor alătura alţi opt jucători de la HCM Constanţa, care se vor prezenta la pregătiri în 4 martie, la o zi după disputarea pe teren propriu a ultimei partide din grupa D a Ligii Campionilor, cu Renovalia Ciudad Real. Echipa reprezentativă va asista la confruntarea cu formaţia spaniolă.

România va disputa două meciuri împotriva reprezentativei din Lituania, la data de 10, în deplasare, şi 13 martie, la Constanţa, în preliminariile CE din 2012.

Lotul convocat de antrenorii Vasile Stîngă şi Nicolae Munteanu este format din următorii jucători:

Portari - Mihai Popescu, Ionuţ Ciobanu, Bogdan Pralea

Jucători de câmp - Gabriel Florea, Csike Onyejekwe, Marius Novanc, Dan Savenco, Laurenţiu Toma, Valentin Ghionea, Marius Sadoveac, Daniel Mureşan, Rareş Jurcă, George Cântec, Cristi Fenici, Alexandru Csepreghi, Alexandru Stamate şi Alexandru Şimicu.

În grupa a II-a de calificare, România este pe ultimul loc, cu 0 puncte, după două meciuri disputate, cu Croaţia (22-34) şi cu Spania (20-35). Partidele retur cu cele două adversare vor avea loc în 8-9 iunie, respectiv 11-12 iunie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici