Venirea lui Mourinho la Real Madrid se complică

Negocierile între Internazionale Milano şi Real Madrid pentru transferul antrenorului Jose Mourinho la clubul spaniol se complică, din cauza intransigenţei preşedintelui grupării italiene, a anunţat, miercuri, presa sportivă spaniolă.

13 afișări
Imaginea articolului Venirea lui Mourinho la Real Madrid se complică

Venirea lui Mourinho la Real Madrid se complică (presă) (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Preşedintele clubului Inter, Massimo Moratti "insistă că, dacă Mourinho vrea să plece, trebuie să plătească 16 milioane de euro clauza de reziliere", scrie Marca, precizând că Real speră să anunţe un acord în umătoarele 24 de ore.

Potrivit cotidianului AS, Inter cere 35 de milioane de euro pentru plecările lui Mourinho, fundaşului brazilian Maicon, dorit de Real, şi portughezului Ricardo Quaresema, pe care însă madrilenii nu-l vor.

Mourinho, în vârstă de 47 de ani, a devenit, sâmbătă, al treilea antrenor ce câştigă Liga Campionilor cu două echipe diferite, după Ernst Happel (Feyenoord 1970, Hamburger SV 1983) şi Ottmar Hitzfeld (Borussia Dortmund 1997, Bayern Munchen 2001).

Real Madrid nu a mai câştigat Liga Campionilor din 2002.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici